Stefan DUMITRESCU, Imnele marii iubiri

Stefan DUMITRESCU Imnele marii iubiri Editura Inspectoratului pentru Cultura, Colectia „Orfeu“, Tulcea, 2000, 54 p., f.p. In prima editie a acestei rubrici dedicate veleitarilor si scriitorilor inchiputi, am recenzat si volumul de versuri Inaltele poeme de Stefan Dumitrescu. Era un volum delirant, paunesciano-eminescian, o oroare produsa de un „profet“ agramat al provinciei, care speriase, prin anii ’80, editurile cu viziunile sale, dar ii entuziasmase pe rapsodul Tudor Gheorghe si pe Nichita Stanescu (aflat, se pare, in ultima faza a boemei etilice). Iata insa ca, din pustiul Tulcei in care s-a inmormintat, Stefan Dumitrescu intoarce spre „palmuire“ critica si celalalt obraz, trimitindu-ne prompt un nou volum. Citam, spre edificare, din biletul batut la masina care insoteste acest mirobolant op „orfic“ si „imnic“ aparut in conditii tipografice mizerabile (incepind cu coperta si terminind cu cuprinsul, cules cum s-a nimerit, cu fonturi inegale, puchinos, inghesuit la marginea ultimei pagini): „V-am trimis acum doua luni, volumul meu de poezie Inaltele poeme care a fost recenzat cu ura, am vazut, cu o profunda neintelegere! Am inteles, nu fac parte din gasca dumne (cuvint taiat, n.n.), dintr-o anumita gasca! Nu-i nimic! Va trimit un alt volum de poezie, Imnele marii iubiri. Si sa dea Dumnezeu sa […]