Stînga românească „originală“ şi Grupul de Magie Socială

  • Recomandă articolul
Dragă Paul, Mi se pare SF că trăim în anul 2015, cînd îmi amintesc de prospecţiile douămiiste ale anilor 80… Şi totuşi, lucrurile se schimbă mult mai lent decît pretind discursurile. În măsura în care stînga este un discurs, o naraţiune care pretinde că vorbeşte despre realitate, am motive atît de adeziune, cît şi de critică. Dar, ca să subscriu şi eu la ceea ce se numeşte the locatedness of the theory, aş vrea să-ţi dau versiunea mea a „adeziunii la stînga“, una condiţionată, desigur. I-aş răspunde în acest text şi lui Liviu Ornea, dacă nu te superi, care, ca orice intelectual „exact“, vrea definiţii (şi deci îl voi dezamăgi). Şi aş lămuri şi nonadeziunea mea, deocamdată, la acest PSD care a pierut alegerile. Mi se pare, în primul rînd, că discuţia despre „cît este PSD de stînga“ poate fi încheiată, din experienţa de pînă acum, repede. Politici neoliberale în economie au fost introduse din 1990, scrie Cornel Ban în cartea lui Dezvoltare şi dependenţă, de la Tact, chiar dacă Ion Iliescu nu a fost – poate – adeptul lor necondiţionat. Altminteri, fie a fost vorba despre gafe izolaţioniste – ca cea cu minerii –, fie despre o supunere fără […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.