Structura opiniilor

W.V. Quine, J.S. Ullian Ţesătura opiniilor Traducere şi „Cuvînt înainte“ de Mircea Dumitru Editura Paralela 45, Colecţia „Biblioteca de filozofie“, Seria „Filozofie analitică şi logică“, 2007, Piteşti, 168 p.   În vorbirea obişnuită, termenul „opinie“ desemnează o părere, judecată sau idee. Nota de subiectivitate, particularitate sau contingenţă este prezentă din plin aici, după cum se observă în situaţiile în care vrem să spunem care este opinia pe care o îmbrăţişăm. Acest sens comun al opiniei a condus la dihotomia, celebră nu numai în rîndul filozofilor, dintre opinie şi cunoaştere (doxa vs. episteme). Astfel, filozofii numesc opinie o propoziţie despre care nu avem temeiuri să o credem adevărată, adică o propoziţie ce exprimă o părere personală, o apreciere, adesea o convingere individuală. În schimb, este cunoaştere (sau cunoştinţă) acea opinie care este adevărată şi întemeiată. Aceste două caracteristici ale cunoştinţei (adevărul şi întemeierea) pun în evidenţă imensa diferenţă care există între o simplă opinie şi o propoziţie ce exprimă o cunoştinţă. Ca să vedem mai bine diferenţa, să ne gîndim la un exemplu. Mergem pe stradă şi sîntem întrebaţi cît este ora. Fără a ne uita la ceas, spunem că este ora 14.00. Această propoziţie („este ora 14.00“), în cazul în […]