Sub lupa Securităţii

Asaltul cetăţii. Dosarul de Securitate al lui G. Călinescu - I. Oprişan

  • Recomandă articolul
Credeam că, odată cu trecerea timpului, se vor mai calma spiritele şi atitudinile justiţiare, schematizante faţă de marii scriitori care, într-un fel sau altul, au traversat infernul ideologic şi concentraţionar al anilor ’50, se vor rări sau măcar îşi vor domoli intensitatea. Mai ales că, între timp, destule documente au ieşit la suprafaţă. Cu toate acestea, ne-am dovedit mai harnici în a-i acuza pe intelectualii care au semnat pactul cu diavolul constrînşi, terorizaţi, şantajaţi, devenind informatori ai Securităţii (calitate pe care, de cele mai multe ori, o documentăm, creduli, tot din dosarele înscenate de Securitate) sau colaboratori aparent benevoli ai regimului comunist, decît în identificarea adevăraţilor agenţi ai răului; să fie întîmplător că au fost demascaţi mult mai mulţi informatori decît ofiţeri de Securitate? Să fie întîmplător că aceste acuzaţii, aruncate în spaţiul public, duc la linşarea, uneori în efigie, a unor cărturari şi, atunci cînd ele se dovedesc măsluite, e foarte dificil de şters pata de notorietate rău famată din memoria colectivă?   În fine, în acest context tensionat, al suspiciunilor induse interesat, mai pîlpîie, uneori dogoreşte intens, cazul marilor scriitori precum Sadoveanu, Călinescu, Arghezi, care, dacă nu au adus ei comunismul în România, măcar să-l fi cauţionat moral. […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.