Sub semnul lui Alain: N. Steinhardt şi Alexandru Baciu

Am întîlnit numele lui Alexandru Baciu prin revista Secolul 20, încă din anii ’70 ai secolului trecut, ca şi pe cîteva cărţi traduse din literatura franceză, dar l-am uitat pînă în anul 1990, cînd am citit în România literară faimoasa convorbire despre muzica uşoară a acestuia cu N. Steinhardt1. Se cunoscuseră – după cum scrie Alexandru Baciu în memoriile sale – pe la sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial, probabil în anul 1945, pe culoarele Revistei Fundaţiilor Regale, la care N. Steinhardt colaborase cu substanţiale eseuri, dar şi cu mici şi semnificative note, iar Alexandru Baciu publicase şi el cîteva articole în acei ani de sfîrşit de epocă.   S-au reîntîlnit în anul 1970, cînd Mihai Şora, directorul Editurii Minerva, spre a-i ajuta, le-a solicitat traducerea unei antologii din scrierile eseistului şi filozofului francez Alain (Émil Chartier). Cartea a apărut la amintita editură în 1973, în două volume, şi a fost intitulată Studii şi eseuri (colecţia B.P.T). Din acel an, în care s-au întîlnit aproape zilnic, pentru cîteva ore, datează şi fermecătoarea convorbire despre muzica uşoară, în care N. Steinhardt pleacă de la Goethe şi Kierkegaard spre a ajunge la Flaubert, iar Al. Baciu nu se lasă mai prejos şi […]