Suferinţele evreilor și viaţa soţului meu, Matatias Carp

  • Recomandă articolul
Publicăm, pentru prima oară în presa românească, fragmente dintr-un document inedit cu totul excepţional. Printr-o fericită întîmplare, acest document a fost descoperit de Alexandra Laignel-Lavastine la Muzeul Yad Vashem, în timpul cercetărilor făcute cu ocazia traducerii și întocmirii aparatului critic al Cărţii negre. Este vorba despre mărturia doamnei Ella Carp, văduva lui Matatias Carp, autorul Cărţii negre, privitoare la suferinţele evreilor din România între anii 1940 şi 1944, mărturie dată în faţa lui Avny Smaia, în Tel Aviv (Strada Bartenura, nr. 17), în ziua de 28 decembrie 1960 *.   Mă numesc Ella Carp. Sînt funcţionară la ziarul de limbă română Viaţa noastră din Strada Harakevet, 52. M-am născut în București. Tatăl meu Bernard Cohen era negustor, iar mama Eliza, casnică. În afară de mine și de cei doi copii ai mei, adoptaţi dintre orfanii salvaţi din Transnistria în 1944, fata – Liliana – născută la 1 august 1939, iar băiatul – Horia – născut la 1 mai 1942, se află în ţară și fratele meu Sorin Condrea. Am absolvit liceul la București. Nu am făcut parte din nici o organizaţie politică sau club. În schimb, am fost tot timpul colaboratoare harnică a soţului meu. Am venit în ţară împreună […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }