Sumare glosse
Despre Robert Desnos (Paris 1900 – Lagărul din Terezin [Cehoslovacia] 1945)
- 24-04-2015
- Nr. 769
-
Şerban FOARŢĂ
- REMEMBER
- 28 Comentarii
Venit pe lume în 1900, Robert Desnos e-n vîrstă de 11 ani, cînd apare primul tom din Fantômas, roman ai cărui autori, Marcel Allain & Pierre Souvestre, sînt, astăzi, absolut uitaţi. Nu ştiu nici dacă, ei în viaţă, erau ceva mai cunoscuţi, deoarece, pentru teanager-i, literatura captivantă e o „creaţie anonimă“. (Eu însumi, mare fan al unor cărţi ca Ocolul pămîntului în aeroplan şi, respectiv, în submarin, care ţin încă minte, după 12 şi ceva de luştri, numele fiecărui personaj al lor: Tavernier, Beaucaire, Laval, Millo şi Paturel, entomologul care urmăreşte, în Africa (?), nu ştiu ce bombyx mori, ignoram, citindu-le, persoana ce le dăduse viaţă, – care, ştiu azi, e Arnould Galopin.) Nu sînt sigur dacă puberul Robert (şcolar, aşa-zicînd, à contre cœur, un, pur şi simplu, cancre, – pe care, însă,-l pasiona lectura: romanele de aventuri, LesMisérables inclusiv, cu bande şi asasinate, ca şi fascicolele cu Benzi Desenate) ar fi ştiut să spună de cine e romanul Fantômas, pe care-l iubea în chip deosebit, avînd apoi, la 13 ani, şansa magnifică de a-l vedea transpus pe pînză (în regia altui „anonim“, anume Louis Feuillade). Anonimatul autorului, să zicem, propriu, în genere, paraliteraturii, diminuează autoritatea (şi, la limită, autoritarismul) […]
Vă mulţumesc pentru, inteligent şi plastic, mesajul Dvs. Apropo, în altă ordine de… orhidei, de faptul că şi computajul prozaic sau anost îşi are poezia sa secretă, iată (pe lângă ceea ce se cheamă, în jocurile de copii, „comptines”) cum numără, în baza 2, un trib australian (graiul căruia, încântător incantatoriu, numeşte-se ananda): 1 = tara; 2 = minta; 3 = taramaninta; 4 = taramatara.
Tara, minta, taramaninta, taramatara, – cantabil (nu numai contabil!) ca un poem lettrist!
@ Domnului Şerban Foarţă
Evident nu am cum uita sugestia/invitatia, chiar si numai pentru simplul motiv ca vine de la Dvs. Adeseori ma intreb care dintre cele doua boli are implicatii mai serioase, discretia (de care sufar si eu) sau indiscretia. Cer lamuriri medicale, dupa care… mai cugetam.
@ mariuta, mulgatoare de vaci…
Pot nutri speranata ca la cooperativa in care actionati pe post de mulgatoare mai aveti loc pentru noi membri? Daca nu exista discriminari de virsta, sex sau orientare geografica, m-as simti onorat sa trudesc cot la cot cu o mulgatoare ale carei degete vibreaza de emotie la poezia lui Robert Desnos. In asteptarea raspunsului, va urez o zi buna si plina de impliniri, fie acestea macar/numai in activitatea de muls vacile.
Maestre Foarță, sper să mai găsesc un loc pe-aici ca să Vă pot răspunde, mulțumindu-Va; ingratăă sunt, o știu prea-bine, dar mai ingrate-s cele ce prăvălesc asupră-mi noianul de probleme (ce-s, de fapt, necazuri); și totuși,
înmulțirea e mai tare, cică, pentru că e și ”distributivă”, dar ea pune și sporește umăr lîngă umăr, cîteodată pînă la strivire, în timp ce simpla și modesta adunare așează palmă pe palmă și suflet în suflet, iar eu continui să ridic șăgalnic din umeri, urmînd o asimptotă care, poate, va reuși să prindă gîndul infinit recunăscător înspre Domnia Voastră….
Robert Desnos
POEMUL DE PE URMĂ
Visatu-te-am atât de mult,
Atât de mult umblat-am şi-am vorbit,
Atât de mult iubit-am umbra ta,
Că nu mi-a mai rămas nimic din tine.
Rămâne-voi o umbră printre umbre,
O însutit mai umbră decât umbra, –
Cea care se va-ntoarce, reîntoarce
În viaţa-ţi ce se toarce
Din lumină.
cu mare drag v-am citit articolul, cu drag si cu emotie…
caci pentru Desnos am o slabiciune, caci zic io omul are cea mai frumoasa poezie dedicata iubirii..*ultimul poem*…
* atat de mult te-am iubit……..incat nimic nu mi-a ramas din tine*..
multumesc
Fie cum spuneţi Dvs!
Dar ca sugestie, cel puţin, nu uitaţi, rogu-vă, această invitaţie…
E rău că lumea suferă de amnezie; nu cu mult mai bine, din păcate, e şi că memoria, uneori, e-o indiscreţie.
Va asigur ca am fost echipat de genitorii mei cu un contor foarte sensibil la excesele de … patetism. Ca atare, va rog sa acceptati idea ca nu am putut detecta nici macar un vag rudiment patetic in cele scrise de Dvs. in legatura cu persistenta cu care va ‘urmareste’ Moustaki si omagiul sau in fata memoriei lui Robert Desnos. Dimpotriva, admiratia Dvs. fata de gesturile extrem de frumoase ale unui om atit de frumos fata de cel a carui frumusetet a fost curmata intr-un mod atit de odios, mi se pare miscatoare, nu patetica.
Despre rugamintea amicilor Dvs. al caror mesager santeti: ma flateaza, insa ma si plaseaza intr-o situatie relativ complicata. Desi „mi-am deschis kimonoul” pe ici, pe colo, am de fapt o ‘pudoare’ aproape intrinseca fata de scris pe teme personale (chiar si cind este imperios necesar) si mai ales in raport cu idea insirarii ‘tel quel’ a amintirilor. Idea unei suite de intamplari biografice interesante dar reproduse … à bâtons rompus, ma umple de rezerve greu de ignorat. Sper sa ma intelegeti.
Exista precedente ale unor cogeneri si co-descendenti ai nomenklaturii, care incurajati de autori romani contemporani de mare talent, se vad manati de un imbold „Proustian” si publica .. de toate pentru toti. Rezultatul este de-a dreptul stanjenitor.
O strofă, a II-a, din „Aura” lui Ion Barbu:
La conul acesta de seară,
Când sufletul meu a căzut
Şi cald. aplecatul tău scut
Îl supse, ca pata de ceară…
Laurei (nu importa care) i-ai scris asha:
Jamais l’or n’aura l’aura de Laure!
Ce-i vei scrie acum noii tale admiratoare: Aura?
Succes!
Addendum: … pentru uzul vrăjitorilor ignari [ca mine!].
MIC TRATAT DE ARITMOLOGIE (pentru uzul vrăjitorilor ignari)
– Înmulţirea nu-i, oare,
mai înmulţitoare
decât adunarea?
– Fireşte că e
mai înmulţitoare
decât adunarea.
– Atunci, de ce, oare,
aceea cu 1
nu-i înmulţitoare
nici cât adunarea
cu 1… De ce?
51 × 1 = 51.
51 + 1 = 52.
52 × 1 = 52.
52 + 1 = 53.
Nu ştie niciunul
dintre voi,
dintre ei?
Fi’ndcă eu, unul,
nu ştiu că de ce-i
aşa, vrând-nevrând…
– Înmulţirea nu-i, oare,
mai înmulţitoare
decât adunarea?
– Fireşte că e
mai înmulţitoare
decât adunarea.
– Atunci, de ce, oare,
(aş vrea să-nţeleg)
aceea cu 0
dă 0, – pe când
adunarea cu 0
lasă număru-ntreg?
1 × 0 = 0.
1 + 0 = 1.
Nu ştie niciunul?
Cui, oare, să-i cer o
părere?… Lui 0
sau, poate, lui 1?…
Continuă să numeri,
să numeri oricât,
să numeri şi-atât,
căci toţi dau din umeri !
Maestre Foarță,
încerc să Vă răspund acum, în grabă, altminteri în aste zile o clipă de răgaz; iar dacă mai amîn mă voi simți precum oropsiții (din poezia) lui Voiculesecu;
scuze cer pentru cuvintele ciuntite și pentru neconcordanțaele gramaticale, cît despre punctuație, rămîne un punct gol, ca de inflexiune sau ca un semicerc, (tot ați pomenit de spiritul geometric care este chiar sensibil, dreptate are, poate, Kepppler cînd spune că ”geometria a existat înainte de crearea lumii. Dumnezeu a luat-o drept model când a creat lumea” ), iertare nu știu dacă voi primi pentru scăparea cu bună știință a unui simplu participiu ce mi-a trădat iubirea pentru cel care privește împăcat și puțin obosit stelele, în timp ce alții îl cred fericit…. (am încercat cîndva, pe blog să explic …, cîndva…);
eu Vă mulțumesc pentru scrisoarea în limba lui Dante, dar ca și el, mă tem de tot ce pierzi atunci cînd înșeli pe cel ce crede-n tine; am reușit de cîteva ori să ignor acel avertisment al său și poate că și acum, există, mai nutresc speranța că pot să mă bucur și să las pe blogu-mi, acea superbă ”poezie, nu-ţi cer să-mi răspunzi dacă ţi-e bine, căci te simt teafără şi-ntreagă”, dar eu nu cer un ban de aur și nici vreun țechin de argint,
ci ”să număr pîn’la zece sau pînă la șapte și totu-i altfel, , parcă mîngiată, – vasta întindeere-i ciudat de uluită-n joaca asta”
și nu am curaj să-ntreb pînă la capăt. ”ce formă, poa\te-i ,va fi dat”
cu profundă recunoștiință,
anamariadeleanu
Un participiu feminin („născută”) vă trădează genul, – greu, foarte greu de bănuit, altminteri, sub pseudonimul „bolovanu’” (fie, acesta, şi al lui Sisif).
Sunteţi, deci, o doamnă/domnişoară, cu care ar fi trebuit să fiu mai tandru, spiritului geometric, prea tranşant, fiindu-i, în ocurenţă, preferabil acela de fineţe, „de finesse”, – măcar că nu mai ştiu nici eu, acum, dacă un vol-au-vent este mai nobil decât miraculoasa „ciorbă de bolovan” (a lui V. Voiculescu).
Încerc s-o dreg, în fine, într-o limbă mai cantabilă decât româna, dar nu atât de afectată ca franceza, – anume în italiana-mi aproximativă:
Io son’ un troglodita que ignora
si nella bella lingua di Dante
un’ lettera comicia per Signora
oppur’ per Mia Donna… Grazie tante!
eu nu am darul de a-mi juca gîndul prin cuvinte fermecător împerecheate…;
vrăjitor al cuvintelor care face socoteli cu destinul a apreciat o persoană pe care cred că o cunoaștețiși care Vă apreciază; eu mi-am permis doar să îi împrumut cuvintele și ideea pe care o împărtășesc și care nu cred că Vă supără…;
despre hebdofobia mea se pot scrie și mult și puțin; la începutul unei săptămîni care nu știu dacă va fi atît de … încărcată… cum se anunță,(eu sunt nascută într-o zi de Vineri, dar îmi place Sîmbăta) prefer să amintesc doar cîteva aspecte, cît mai succint posibil, atunci cînd voi avea și tip și mîna odihnită;
cifra mea este 2, deși ar fi fost mai firesc să aleg 1, fiind născută într-o zi de 10 a unei luni de iarnă;
știu din copilărie despre şirul lui Fibonacci şi raportul de aur, iar în școală și nu numai am aflat despre rolul lor în artă, nu am reușit să ajung pe treapta a șaptea și nici pe a saptea ramură, dar știu că dacă virtuțile și ”păcatele” respectă ordienea în care sunt enumerate, da, recunosc: trufia poate fi asimilată orgoliului meu nemăsurat, iar sîrguința, m-a ajutat să trec peste multe încercări; dibntre cele șapte simțuri antice, da, mișcarea este vitală pentru mine, iar eumă mișc sub semnul celei de-a șasea planete:; la Hipocarte, totul se potriveș te îngrozitor de… exact; dar despre visul nevisat, despre combinațiile dintre 3 și 4, despre magia acestei cifre, despre ceea ce am acceptat sau nu din ceea ce am reușit să aflu, Vă promit că Vă voi da de știre atunci cînd voi scrie mai mult; este o idee mai mult decît binevenită;
cu mulțumiri și cu o mare considerație,
V-aş ruga, dacă e posibil, să fiţi puţin mai explicit. N-am înţeles prea multe din ceea ce mi-aţi scris. Oricum, nu sunt atât de „vrăjitor” încât să pot „face socoteli cu destinul” (propriu, – ba chiar şi cu al altora, „cel mai adesea”).
În rest, nu înţeleg „hebdofobia” Dvs, – începând cu Sacrum Septenarium, dacă vreţi, şi terminând cu săptămâna însăşi…
O sentinţa a lui Hippocrat (care,-n cazul unor medici, astăzi, s-ar cădea să se numească… Hippocrit!) cuvântă după cum urmează: „numărul şapte, prin virtuţile-i ascunse, menţine toate cele-ntru fiinţă; dăruie viaţă şi mişcare; înrâureşte până şi entităţile celeste.”
Sunt sigur, însă, că acestea toate vă sunt preabine cunoscute…
Maestre Foarță, acum eu revin cu mulțúmiri ce nu pot fi cuprinse-n șiruri, dar și cu scuze pentru ceea ce ar putea să pară ceva dincolo de insistență,
și nu știu dacă este fair-play să Vă devoalez cuvintele unui boier al scrisului nu doar la scara blogului, atîta vreme cît nu am cerut încuviințarea Domniei Sale— și totuși :”Magistrul Foarţă rămâne acelaşi… vrăjitor al cuvintelor şi atunci cînd… numără! Mai ales, atunci cînd „face socoteli” cu destinul – al său propriu, sau, cel mai adesea, cu al altora.”
oricît de familiar mi-ar fi zi de zi jocul cu cifre, acel 7 alunecă de peste tot în hău; la Dumneavoastră, care îmi știți oarecum povara, jocul este fascinant și fascinează
E prea frumos mesajul Dvs, pentru care mulţumescu-vă adânc, ca să mai scrijelesc ceva în stâncă…
Mai puţin 7-le care rezultă fie din 8 – 1, fie din 4 + 3, respectiv primele şi ultimele cifre matricole ale lui Desnos…
Iertaţi-mi, rogu-vă, numerologia cvasi-fantezistă, ce, în context, poate părea frivolă!
Câţiva amici de-ai mei vă roagă prin mine, domnule Câmpeanu, să deşertaţi o parte din sacul cu amintiri, de vreme ce tot i-aţi dezlegat baierele, cât de cât.
Mă… urmăreşte Moustaki, din urmă, \”avec sa gueule de métèque\”, omagiindu-l, prin ralentando-ul motocicletei, pe cel care a fost Robert Desnos.
Iertaşi-mi patetismul; n-am, însă, încotro!
http://zhumoriste.over-blog.com/article-georges-moustaki-1934-2013-118005060.html
Stimate domnule Foarţă,
La ‘obiect’, direct, ordine inversa:
Imaginile cu Moustaki oprindu-se fara gres in fata placii memoriale dedicate lui Robert Desnos, imi sint printre cele mai dragi (si am un sac plin). Am dorit sa vi le impartasesc, stiind cit de impliti le veti receptiona.
Ati descifrat cu impecabila dexteritate natura/intentia mesajului meu.
Oferta textelor despre Joyce si Proust face parte din (mi se pare) evidenta noastra „complicitae”, care nu are neaparat nevoie de raspuns pentru a fi … completa, in acelasi mod in care eu citesc articolele Dvs., fara a interveni/comenta de fiecare data cind ma bucur de ele.
Cit despre eroicul Saurocton, patronul sfant al perfidului Albion, apreciez mult gentiletea cu care mi-l reamintiti, indiferent cind o faceti.
Duminica placuta.
Fascinant fenomenul aparitiei cvasi-simultane in secolulXX a unei pleiade de poeti evrei – si de pictori, pictura fiind si ea poezie – de diverse limbi si culturi. Daca pana atunci aveam pe Heine si oarecum pe melancolicul eseist magistrat bordelez, in secolul XX avem o constelatie de la Jacob si Desnos la Celan si Pasternak. Si un fior tragic mai mereu – imi vin in minte panze de Soutine. Sa fie o premonitie a ororilor ww2?
pe pietroiul meu am scrijelit cîndva, într-o primăvară adevărată, durerea unor cuvinte care nu au cum să fie șterse: ”atît de mult eu te-am visat, atat am mers, atîta am vorbit, atît de tare umbra ți-am iubit, încît nimic nu mi-a rămas din tine”; de rămas au rămas multe căutări și multe întrebări fără răspuns;
am găsit acum, aproape de miezul nopții, poemul cifrelor sau al acelei cifre, astfel încît ”în seara aceasta nu cînt ceea ce mi s-ar cuveni să înfrunt, ci ceea ce ar trebui să aparăm, plăcerile vieții”;
eu fiind prieten cu absurdul, degeaba aș căuta cifra magică, acel 7 care mi-e străin, privesc ciful înscris/închis în numărul matrticol și-am înțeles: pentru mine acesta este ”refrenul pe care-l cîntam cînd umblam pe drum ”
MULȚUMIRI de dincolo de orice autoritate și de alte reguli decît ale Parnasului clasicizant, Maestre Foarță!
Nu sunt un fan al rubricii „Comentarii utilizatori”; numai că unele dintre acestea pot avea valoarea unor documente rare, – ca, între altele, secvenţa cu „motociclistul” Moustaki…
Or, fără comentariul Dvs., aceasta s-ar fi şters pe totdeauna.
Domnule „simplu cititor”, vă mulţumesc.
Stimate domnule Câmpeanu,
mai întâi, iertare pentru faptul că, deunăzi, nu v-am firitisit de ziua hramului Sfântului Saurocton.
Scuze, apoi, pentru că încă nu v-am mulţumit pentru studiile referitoare la Joyce & Marcel Proust.
Cât despre mesajul de acum, al Dvs, ce aş putea să bâigui?…
Este mai mult decât frumos: este de-a binelea fratern!
sintetzi deocamdata singurul de la noi ce shi-a adus aminte de a 70-a comemorare a mortzii lui robert desnos pe care il evocatzi aici cu cea mai adinca afectziune
cele mai bune ginduri si noroc
Doresc sa va adresez adanci multumiri pentru aceasta evocare rascolitoare, vraiment très touchante, a unui poet si om cu totul deosebit.
Geografiile/istoriile noastre afective contin deseori puncte foarte speciale de lumina. Acum aproape patru decenii am locuit pentru citeva luni la 34 Rue de Seine, intr-o casa situata exact la capatul foarte scurtei Rue Jacques Callot care se termina in Rue Mazarine. Imi petreceam vremea zilnic cu amicii mei bind cafele la Bistrot Mazarin, plasat oblic vis-a-vis de cladirea pe care se afla placa memoriala din fotografie, afalata direct in raza noastra vizuala. Vorbeam mult despre Robert Desnos si soarta lui. De mai multe ori l-am zarit de pe terasa lui Le Mazarin pe Georges Moustaki (locuia in cartier la acea vreme) trecind calare pe o motocicleta gigantica si oprindu-se pentru citeva clipe in fata cladirii pentru a citi de fiecare data cu evident respect textul despre Robert Desnos.
Articolul Dvs. a atins si o coarda „vag nefolosita” dinlauntrul meu, dar sensibilizata brusc in contextul comemorarii teribilelor crime ale Genocidului Armenilor. Inca o data, multumiri