T-shirt. 12 ignorări. Despre criza culturii din România secolului 21 (I)
- 17-06-2016
- Nr. 827
-
Călin DAN
- Rubrici
- 1 Comentarii
Textul de mai jos a fost trimis pe data de 7 ianuarie 2016 fostului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, în speranţa că îi va fi de folos într-o agendă de lucru în care artele vizuale contemporane şi cultura muzeală s-ar fi bucurat de atenţia pe care o merită. Nu am avut nici o reacţie, oficială sau neoficială, din partea domniei sale pînă la încheierea mandatului. Retrospectiv, lipsa de reacţie nu surprinde, dacă ne gîndim că nici un proiect de artă contemporană nu s-a aflat pe lista de priorităţi a ministerului sau că ministerul a refuzat, în aceeaşi perioadă, un sprijin financiar (de altfel, modest), solicitat pentru începerea unor lucrări urgente la Sala Dalles, acest centru simbolic al artelor vizuale din România, care îşi aşteaptă în continuare reintroducerea în circuitul cultural. Atitudinea este totuşi uimitoare, dacă ne gîndim că electoratul care a dat legitimitate schimbărilor din ultimii doi ani este publicul evenimentelor de cultură vizuală contemporană, publicul vernisajelor de la MNAC, de la nopţile şi weekendurile galeriilor, de la spectacolele super-vizuale ale Centrului Naţional al Dansului şi ale teatrelor alternative. Pentru cineva care s-a promovat ca „ministru al străzii“, dl. Alexandrescu a dovedit astfel, prea puţină sensibilitate la ceea ce „strada“ […]
„Reevaluarea patrimoniului mobil”…
1. La ce (cui) folosește atribuirea unei valori contabile unei piese ? (Nu vorbim de valoarea de asigurare, care e altceva, și e necesară doar la deplasări.) Contabilicește, „valoarea” unui bun scade cu timpul. La o piesă de colecție, dimpotrivă. Așadar, nu trebuie să i se aplice logica contabilă.
2. Cum să se facă această reevaluare ? Dacă considerăm că a) în colecțiile publice românești ar fi cam 15 milioane de piese și b) se alocă o secundă (ha, ha) per reevaluarea unei piese, să socotim cât timp de muncă (calificată și deficitară) ar lua.
3. Orice sumă asociem unei piese, știm că mințim ! Cam cât să fie „valoarea” mamutului de la Antipa ? Dar a unui ciob neolitic ? Dar a fesului de casă al lui Kossuth Lajos (http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Boneta–Fes-de-casa-al-lui-Kossuth-Lajos&k=2B7EB85ABF084246981A911A9D34EEA9) ?
Viața muzeelor e destul de chinuită și așa. Curtea de conturi în colecții le mai lipsește !