T-shirt Cazul Bernea (circularitatea)

La începutul luptei lui Horia Bernea cu ima­ginea, solidaritatea imagine-text era, cred, totală, cele două tehnici se sprijineau și se justificau reciproc – desenul avînd explicitări ideogramatice, de alfabet personal, iar textele, un subiectivism plastic și metaforic tipic obiectului artistic. Desenul-text este antemergătorul exploziv, iar pictura vine în urma meditației astfel întrupate, este ulterioară, metodică, limitativă. Masa corporală a operei post-desen răsucește revelațiile abisale ale primilor ani într-o explorare picturală tematică, sistematică, prudentă, aș zice, în măsura în care exercițiul repetitiv al pînzelor este o cale mai ocolită de atingere a adevărului decît izbucnirile nervoase ale paginilor fluturînd liber sau cusute într-un caiet modest. Ca și cum Bernea și-ar fi propus să ajungă undeva (la un zid al revelației pe care poți să îți lași urma mîinii?), și a ajuns acolo foarte repede. După care s-a întors și a luat-o de la capăt, altfel. Un artist fascinat de istoria picturii Am putea spune astfel că Horia Bernea e un artist anti-periagogic, atîta timp cît el pare să fi văzut ceva dincolo de obiectualitatea actului artistic, după care s-a întors în peștera picturii. Continuitatea tematică între unele desene și serii picturale ulterioare nu face decît să confirme acest lucru. Ce l-a determinat […]