Tandem. Descriptio pinacis

„… se vorbeşte mult de «l’homme augmenté» prin tot felul de mijloace tehnologice. E nevoie însă de hiper­umanism, şi nu de transumanism, care e doar performativ: cantitativ, iar nu calitativ.“

Tudor Banuş

 

 

Patru personaje principale

plus un altu,-n umbră, pteromorf, –

despre care n-am să ciripesc,

fi’ndcă nu ştiu puştiu-al cărui, oare,

dintre ceilalţi patru va fi fi’nd,

ba mă tem şi că e, el, acela

care strânge capetele-n coşul

ghilotinei, – ajuns, azi, lighean

ieftin, strâmb şi fără demnitate…

Revenind, în fine, la cei patru

care domină patrulaterul

doldora de căpăţâni hilare,

ne rămâne să vedem că au:

unul, frunze proaspete, nu pale,

drept podoabă capilară; altul,

o frizură-n chipul unei semi-

lune,-n pliuri ca un evantai,

pe când lacrimi i se scurg din ochiul

stâng, pentru că suferă supliciul

de neîndurat al unei treceri

lente-a groasei cozi a unei coase

prin urechea-i stângă. – Personajul

terţ este compus din doi comparşi,

nu dintr-unul singur: e un duo

(ca,-ntr-o piesă, Pozzo şi cu Lucky,

care-i este knouk celui dintâi):

cel de jos, ajuns un soi de sanie,

roagă-se de cestălalt: „Condu-o

cât mai lin, – această formă stranie

nu-i a mea: du mécanique plaqué,

domnule, sur du vivant, nu e,

nici a fost, vocaţia mea, şi nu mi-i

gândul să ajung de râsul lumii,

ca acum când, parcă, bucuros,

eşti că,-n neaua de culoarea humii,

braţele-ochelarului meu gros,

cel prin care văd ca prin lucarne

tulburi, au ajuns, iată-le, coarne-

le ghidonului acestui snowboard,

iar lentilele ajuns-au faruri,

în pofida faptului că ochii

mi-i închid discret şi-mi împreun

degetele-a rugăciune… Nu ştiu

dacă,-n timp ce eu îngân un psalom,

nu-l îngână,-n limba lui, şi puştiu’

păsăroi, cu coleretă bej,

căruia-i ignor sorgintea,-n vreme

ce snowboard-ul lunecă la vale

tot mai grabnic sau agale,-n slalom,

către hăul destinaţiei sale“.