Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TANDEM. Moisson prématurée/ Recoltă timpurie
- 06-06-2014
- Nr. 725
-
Tudor BANUŞ
- Rubrici
- 16 Comentarii
Moisson prématurée/ Recoltă timpurie La Dame est actuelle en dépit de son air fossile ou décrépit : les faux cils de la Dame dont nous (re)parlons sont de vraies faucilles ; l’âme qu’elle a est falcifère & son coeur est en fer. La Dame est équanime : elle est toujours d’humeur égale, bien qu’elle ait un penchant pour les jeunes ; en fait est omnivore &, goinfre, hait le jeûne qui lui est imposé par experts es tumeurs. Mais quelquefois la Dame est un sphynx taciturne et fatigué à cause de ses trop lourdes gerbes; parthénophage, il mange à jeun son blé en herbe; sa faux est un faux 7 qui sait bien couper l’herbe sous le pied de son maître et bisaïeul: Saturne. Cumătra Moarte,-n ciuda figurii decrepite a ei şi-a amăgirii că-i piele doar şi os, nu mînuie-anevoie mînerul coasei, gros, ci cu mişcări de braţe de fier şi intrepide. E nepărtinitoare şi-aceeaşi în umori, cu-o mică preferinţă pentru copii şi tineri; hulpàvă, are-oroare de postul Sfintei Vineri, la care-o supun, astăzi, experţii în tumori. Din an în Paşti, o-ajută un semen taciturn ce,-n loc de clăi de paie, mai-mai […]
Intr-o abordare, pe cat de neaosa, pe atat de lipsita de dramatism, zice-se ca momentan Doamna s-ar gasi intr-unul dintre comisariatele de politie ale taramului mioritic, unde, urmare a plangerii depuse, un subofiter o intreaba, plictisit:
‘Deci, Doamna, sunteti sigura ca, la intrarea in tara, aveati … coasa ?!’
De adăugat că „7”-le coasei Morţii, la Tarot, e, îndeobşte, orientat în chipul unui „L” majuscul: cositul vieţilor este făcut la… firul ierbii. Cf. „sa faux est un faux 7 qui sait bien couper l’herbe”.
1. O insulă e un ins, un individ. Individuaţia implică/presupune moarte(a). Insularitatea (die Inselhaftigkeit) este mortală (sau letală, – cum se spune azi).
2. Pentru 7-le coasei Morţii, cf. şi arcana „fără nume” („la Treizième revient”!) a jocului de Tarot.
3. Sub signo mortis stă, pe cât se pare, şi „Partida de şah”/”La Partie d’échecs” a lui Cocteau…
4. Eu sunt Rac (8 iulie, 8 a VII-a). – Felicitări doamnei T., pentru uimitoarea intuiţie!
Pe curând…
Domnului Daniel StPaul, cu multumiri. Cat despre /o/ care inseamna insula in suedeza si care arata ca un o(zero mic) in algebra, se vede o legatura intre algebra si lumea in care traim. [„o” este privit ca nume al unui numar de sinte statator, citez dintr-o carte fermecatoare, pentru mine, a lui David Berlinski, despre care se spune ca e o pledoarie indragostita pentru redescoperirea matematicii ca fundament al existentei] Ce vreau sa spun, de fapt, este ca ma consider fericitul posesor al unei experiente culminante, gratie acestei zone a Tandem-ului. O alta neliniste se leaga acum de aparitia magicului 7 propriu basmului si de Saturn, de al carui du-te, vino, tine si zodia Racului – o „Insula” dominata, aici, de Maestrul Serban Foarta. Cu neprefacuta recunostinta, T.
domnului Serban Foarta
Intrebarea, interogatia ca motor/dinam, demon(daimon), inima… Stiu despre un O ceva mai “dichisit” (ö) ca inseamna insula in suedeza. Intuitiv, sarmant.
@ Tatarca
Doamna, nu ne poate scapa ratiunea atractiei native a Tandem-ului : in dinamica-i proteiforma, demareaza iconofor-iconofil spre a deveni poesifor si poesifil si , oferit unei audiente largite, subtextofor (ma refer la plasarea in “pagina” a insemnarilor ecoului in aceasta audienta). Dintre cele cu care ati onorat interventia mea, nu stiu de ce, atentia mi s-a oprit formulei “mortii ca stare ’’, poate pentru ca in ea era evocata spusa lui Jankélévitch potrivit careia/caruia moartea se preteaza a fi o “fizica” mai degraba decit a incita la o metafizica (desi, nu-i asa, pare de domeniul evidentei ca pentru a te ocupa de meta ta physika, trebuie sa fie mai intii fizicul –corpul, o sa revin). Dar starea e indracita, poate fi si alfa, si omega, are vocatia si haloul devenirii . Verii nostri din apus au o formula idiomatica in care moartea e “chosificata” (‘cette chose horrible qui arrive toujours aux autres’ , alternativ, ‘dont ON dit qu’elle arrive toujours aux autres’, ON nu poate fi JE). Moartea nu e, evident, singurul caz, dar e, pe departe, unul caruia i se aplica stralucitor termenul de “primultimitate” –prim si ultim, simultan- al aceluiasi Jankélévitch (dupa care, datorita atavismului temporal al existentei noastre, aceasta poata fi vazuta ca o succesiune de primultimitati). Daca moartea “are fizic” inainte de aspira la statut metafizic” si daca ea, in unele limbi, are genuri gramaticale opuse –cu personificari aferente- e, as zice, datorita raportului ce se stabileste in dualitatea penser sa parole vs. parler sa pensée (ordinea termenilor e interschimbabila). Mai e in joc si modul mai mult ori mai putin abisal in care (in)constientul colectiv administreaza dimensiunea feminina/masculina a launtricitatii. Din cite stiu, in limbile romanice si cele slave, moartea e de gen feminin , in cele germanice e de gen masculin (si, evident, personificarile corporale urmeaza). Ar fi interesant de vazut cum “functioneaza” ea in limbile neindo-europene. Intr-un film fermecator al lui Bergman, (titlu englezesc The Seventh Seal), pe un fundal medieval, Moartea e un barbat, maestru la sah si, deci, al ultimei miscari (o idee inspirata de o fresca dintr-o biserica tratind astfel tema); pare uneori dispus a fi coulant si a da sansa revansei… Desigur, scapari si scapari… Fermecatoare „teologia” lui Voiculescu.
Se cuvine sa reiau un citat de mai sus: „…Locul inimii noastre? Cine-l stie? Citi il cer?/Virtejul cugetelor nu-i chip sa ne poarte…/Locul inimii noastre salasuieste-n cer/Si-n el lumina lina a Celui far-de moarte…” (Vasile Voiculescu – Calatorie spre locul inimii, Ed.Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1994
Maestru Foartza e din nou inegalabil in manuirea cuvintelor: faux cils – faucille e super si pune problema Coasei (vezi gravura duerer-iana) versus Secera (Doamna secera vietzile, cel putin asa spunem in romaneste).
Cat despre Ea in Literatura romana – vad ca „pashol na turbinka” a fost deja pomenit – imi vine in minte un recent „canto-poem” al dinescului: „Moartea ne-nsoteste vesela pe drum/Simt si-acum in aer doar al ei parfum”. Sarmanul infanterist german cantand Lili_Marlene in stepele Rusiei…
Si inchei cu doua exceptionale traduceri blagiene: „Mare e Moartea, peste masura/Suntem ai ei cu rasul in gura” si „Pe sesuri, in vant/Cal negru, rosie luna/Moartea ma priveste intr-una/Din turnuri, din Cordova”. Straniu ca ambii poetzi – Rilke si Garcia Lorca – si-au presimtzit astfel intalnirea cu Doamna nemilos cositoare.
Iau o întrebare,
o pun între bare;
acum, e un „o”,
un /o/…
„O” este o
exclamaţie ce are
să denote mirare,
stupoare,-ntristare, –
făr’ de-a fi-n stare
să treacă de „o!”.
Mulţumiri pentru explicaţie.
Departe de-a mă supăra, mă bucur de favoarea ce mi-o faceţi, intrînd în dialog cu mine, – muţenia publicului, ca să zic aşa, fiind, pentru autor, o grea povară, anume o singutătate-n plus…
Intrebarile dv. duc la alte intrebari sau, dupa caz, descoperiri. Nu stiu cand a fost atestata prima personificare a acestei Stari care face omenirea sa stranga averi si sa construiasca monumente, dar o vad acum ca pe o manifestare a egoului in care ia nastere nevoia de a da vina pe cineva. Mai descopar ca nu cunosc in cate limbi ale pamantului aceasta stare numita Moarte este de genul feminin; se prea poate ca in toate limbile, nu se stie [traversez acum cateva versuri ale lui Vasile Voiculescu – „locul inimii noastre nu se stie unde-i pus/…salasuieste Sus..”; versuri care ar aduce in oglinda acele „vreau sa Te pipai si sa urlu” ale lui Tudor Arghezi].. descopar ca nu m-am intrebat niciodata cate limbi gandesc in felul acesta, cu genul feminin; ma rog, in termeni pamantesti; precum „geniul mortii” imi aduc din memorie o alta intrebare: „de ce m-ai adus in lumina, Mama?” Cand citeam pentru prima data aceste versuri nu cunosteam, de pilda, ca exista si o geometrie neeuclidiana si banda lui Mobius, ori homeomorfismul. Privind lucrurile astfel, e limpede ca Julliard este doar un loc pe un cerc, unde poti fi pentru un moment cel mai bun, dar e la mijloc tot ego-ul. Valea intrebarilor ca o Vale a Plangerii, este asocierea pe care presupun ca ati avut-o in vedere. Si sa vedeti cum se manifesta acum un geniu al copiilor: ei obisnuiesc sa spuna „am scapat mai devreme” cand ies de la cursuri. Adultii, la fel, ar putea spune „am scapat mai devreme/mai tarziu” din Cerc. De altfel intelepciunea populara are o vorba pentru asta: „a scapat de griji”.
Ne putem intreba ( eu, cel putsin, ma-ntreb, ca bun creationist- evolutionist), Moartea nexistind pe ‘vremea’ “ când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns”, cum, intrata in istorie prin inalt decret, a ajuns domnia sa instrumentista desavirsita pe care o stim . Va fi fiind/fost autodidacta? Maicutsa ei (pentru noi, desigur, batrâna si cu brâul de lâna) sa-i fi dezlegat misterele mestesugului, sa-i fi aratat calea regala a diseminarii finis-ului? (ciudat, parca nu prea aud azi vorbindu-se de maicutsa Mortii…) Va fi avut un maestru/o maestra care ii va fi tinut un discurs ori demonstrat o practica asemanatoare celor ale doamnei Rosina Lhevinne de la Julliard? Cum a ajuns Ea sa stapineasca Arta Hecatombei , sa oficieze solemnitatea stingerilor blinde ce ne amintesc candelele ramase fie fara festila, fie fara ulei, la sublimul suicidului care ne face pe veci (hmm) sa credem in crima perfecta, sa faca din miriadele de “disparitii” cotidiene o banala (dar impresionanta) rutina care lasa indiferenta pe mai toata lumea, in fine, la ceea ce iubitul nostru Emin (cetire de la Veronica) national numeste geniul mortii?
O, nu am cu ce sa va surprind; nefiind eu un critic literar sau de arta, m-am exprimat prin intermediul unui rezumat al impresiei pe care mi-au lasat-o versurile de mai sus, care s-a tradus printr-o conexiune cu o poveste dintr-un film foarte interesant, unde un tanar artist din zilele noastre a reusit sa amestece gandurile si autoritatea specialistilor si colectionarilor de arta dupa ce a reprodus – ca urmare a unei provocari – un tablou celebru, pana intr-acolo incat n-au mai fost siguri care este originalul. Je vous demande pardon, cum ziceam, nu am cu ce sa va uimesc deci sper ca nu v-am suparat.
Subiect apasator, ar zice unii (desi, de par egzamplu, intr-un dans macabru notoriu, saltarosenia xylofonului e sprintsara si aproape inseninanta, daca nu citesti/stii si cuvintele…) insa, iconografic, nu neaparat covirsitor. O ilustratie la Ivan Turbinca ar putea fi mai tulburatoare. Oricum, vorbim de doamna (nu sorella) Moarte, insa imaginea ne trimite la Matthias/Schubert unde doamna e domn si domnisoara e …neutra, ori la un Grim Reaper nu chiar asa de inspaimintator dar sufficient de evocator ca sa il vedem pe Cronos la masa… Pina la urma, doamna ori domnul sta la macazul destinului cu o coasa, o unealta. Cee ce ne duce cu gindul ca ar putea fi caz de uneltire, dezoblijanta vorba, caci, orisicit, orice s-ar zice, moartea e transanta. Coasa e, in ocurentsa, un instrument (posibil, muzical), asa cum, pentru unii, este lama de ferestrau, asa cum Partidul a compus largi epopei pentru secera si ciocan, ba, mai ales, si pentru secure (a sacuristilor). Cu instrument ori cu partitura, ne spune moartea ceva? Am auzit-o cindva pe o doamna, compozitoare si pianista, evocind ce-i spusese profesoara de pian de la Julliard (Rosina Lhevinne) : ‘Cind te asezi la pian, esti mai intii femeie, apoi femeie casatorita si mama si abia la urma esti pianista. Dar daca nu esti cele de dinainte, nu ai nimic semnificativ a spune ca pianist/a .’ Sa recapitulam: pentru noi, cei de obirsie latina , Moartea e feminina (poate vom afla, cindva, daca e si femeie), e casatorita (oho, si inca cum! a lumii mireasa -cita aliteratie!- n.m.), nu mi se pare ca e tocmai clara maternitatea/descendentsa e, hotarit, instrumentista. Posibil sa aiba ceva semnificativ a ne spune.
Stimată Doamnă, ar trebui să inventez un alt mod de-a [vă] mulţumi, ca să nu cad, cu totul, în monotonie…
Cât despre pictorul pe care-l invocaţi, v-aş ruga, dacă nu sunt indiscret, să-mi dezvăluiţi identitatea lui.
Exact ca intr-o povestioara in care Moartea raspunde cu veselie „j’y suis!”, versurile acestea au darul de a aminti ca lucrurile ne ies mai bine cand nu uitam ca se afla in fiecare zi langa noi. Cat despre – presupun ca nu gresesc – exercitiul de mai sus, ma duce cu gandul la un pictor ale carui reproduceri devenisera mai vestite decat originalele, dar simt mirosul de „cerneala” care o sa curga in cuvintele mestesugite cu care ne-am obisnuit in spatiul acesta si ma indrept spre a doua lectura, pentru ca fiecare text…….