Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TANDEM. Paso doble
- 26-11-2015
- Nr. 800
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 3 Comentarii
Paso doble „Cum să nu te simţi apropiat de specia volatilă, când şi ea, şi noi avem, adesea, aproape aceleaşi dansuri de seducţie…?!“ Tudor Banuş – Unde-aţi plecat, dragi catalige, într-o cadenţă fără greş? – Nimic nu poate să ne-oblige, cât mai avem, sub paşi, un preş de iarbă verde,-a vă răspunde, căci bănuim că nu e altă alternativă la un „unde?“ ce nu duce decât la baltă. – Ei, da; şi ce veţi prinde,-n plisc, de pe sub lintiţă şi alge, la baltă: şerpi, raci, broaşte, somni, sau chiar vr’un ou de vasilisc, fără ca, dări, să daţi la fisc? Răspunde dumneata, hidalge! – Frumoase doamne, vrednici domni, noi nu suntem pescari, ci doar cel mai faimos, în zonă, cuplu de baletişti care,-n budoar cu-oglinzi de apă, tot mai suplu dansează (până cad în transa fără întors) un paso doble, pe care, astăzi, aveţi şansa să-l admiraţi, – căci paso doble es una prodigiosa danza fatal, despiadada, noble!
domnului Serban Foarta
Nu pot sa nu fiu de acord cu prescrierile jocului (chiar si in sensul de dans) amenitatii, insa, asa cum stau pozitiile noastre actuale, imi pare ca indatorarea curge, in mod evident, doar intr-un sens ; in ce ma priveste, voi fi mereu bucuros sa cresc intru datornicie.
Pentru ca i-am pomenit numele (Pepe el Trompeta), un link, sper viabil si la capatul dinspre dumneavoastra; desi de gust oarecum “popular”, citeva acorduri din sonul trompetei sint suficiente spre a desena agonalul fatal, despiadado, noble din pasodoble:
https://www.youtube.com/watch?v=-8jpO2Hqbxk
Multe mulţumiri, – nu fără regretul că numai eu, nu şi Tudor, corespondez cu Dvs.
Admirabil spus: „logodna dansului cu numerele”; ca şi a muzicii, de altfel, cu acestea, – muzică ce ce e, în genere, dansantă (ca tot ce are tempo, tact, măsură).
Ne e mai usor a accede la sophia unui caricatural raisonneur in fabula, baletist in vaste sali cu oglinzi de balta calma, daca ne aplecam peste ghizdurile idiomaticului national si aflam de-acolo cum ca inainte sa fi fost “dans”, a fost, probabil “joc”; solemna invitatie la dans e posibil sa salasluiasca acolo ca ”a lu Nelu, hai la joc!”, hap cu gust indicibil al grotescului intelepciunii volatile ce ne traduce tragismul nobil (cum cela amoros) al intilnirii „jocului” cu moartea (fundal muzical, neaparat, Pepe el Trompeta, Pasodobles -pentru cei dificili, jocul dialogat al vintului cu marea-). Asa am putea ajunge sa intelegem cum Lorca a inchinat un ” Llanto por la muerte de Ignacio Sánchez Mejías” unui torero. (No te conoce el toro ni la higuera,/Ni caballos ni hormigas de tu casa… No te conosce nadie. No. Pero yo te canto).
Si inca o data, minunare, sau resemnare, ca toate pornirile guvernate de muze, si dantuitul bifeaza -n-are incotro- logodna cu numerele (de poti da in fandaxia numerologica): pasodoble dar si pas de deux/trois etc., “feciori, la zece fete, cinci”, danse carée/cadril/square dance, “ Si-au dantat cinci feciori/Pricopsiti, la streangul furcii (ai zice o quasi-hypertextualitate din balatta=dantuire villonesca “Vous nous voyez ci attachés, cinq, six”) . 1, 2, 3 Ainsi que la brise légère, que la danse (ummm) nous entraine!