Teama de cititor

  • Recomandă articolul
Problema pe care o formulați în această dezbatere nu s-ar putea pune, probabil, dacă n-am înțelege un lucru esențial cu privire la viața literară românească de azi. Ea a moștenit – și mai păstrează încă, nu se știe cît – o reverență cu totul specifică față de cronica literară și față de critica de direcție. Dacă în Occident această critică a dispărut, înghițită, pe de o parte, de Academie/ Universitate și, pe de altă parte, de jurnalism, la noi s-a menținut încă o anumită dualitate, denunțată de cîțiva comentatori mai tineri drept retard. Surprinzător e să constați însă că Nicolae Manolescu era conștient încă din 1983 de această defazare, observînd într-una din Teme că la noi „popularitatea cronicarilor a fost totdeauna mai mare decît a celorlalte categorii de critici“ și că în alte părți „cronica actualității e lăsată pe seama foiletoniștilor mondeni și a gustului public“.   Dilema nu e, așadar, nouă, deși contextul s-a modificat inevitabil în ultimele două decenii, odată cu intrarea propriu-zisă în societatea de consum. Humanitasul și Poliromul, ca să ne referim doar la două dintre cele mai influente edituri de azi, au avut nu de puține ori intervenții decisive în impunerea unor trenduri culturale. În […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.