TEATRU. Ambiguitatea dionisiaca

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Bacantele de Euripide Regia: David Zinder Dramaturg, asistent de regie: Kelemen Kinga. Scenografia: Miriam Guretzky Asistent scenografie: Dina Konson Masti: Venczel Attila Muzica: Lászlóffy Zsolt Coregrafia: Vava Stefanescu Distributia: Orban Attila (Cadmos), Sinkó Ferenc (Dionysos), Csutak Réka, Kézdi Imola, Albert Csilla, Laczó Júlia, Boldizsár Emöke/Tordai Tekla (Agave), Buzási András (Penteu), Senkálszky Endre (Thiresias), M. Kantor Melinda (Figura din sac), Vindis Andrea (Consilierul lui Penteu), Aanek Kati (Corifeul), Ambrus Emese, Fodor Edina, Laczkó Vass Róbert, Varga Csilla, Vindis Andrea (Corul) Daca stau bine sa ma gindesc, probabil ca Bacantele este unul dintre textele tragicilor greci cu cea mai mare rata de comentarii, dar si de montari in spectacologia mondiala a secolului trecut, concurind strins rapelurile la Oedip si pe cele la Atrizi. Nu cred ca e numai un indelungat efect post-nitzschean, cred mai degraba ca tocmai stranietatea neconcluziva a piesei atit de… nonconformiste a lui Euripide, ca si dispersia pacientilor asupra carora actioneaza eroul/zeu, intr-un psihism colectiv autodevorator, explica in buna masura nevoia de a revizita, prin noi inscenari, universul menadelor. Iata, numai pe scenele noastre, ultima montare de la Teatrul Maghiar vine ca a treia in mai putin de un deceniu, dupa cea a […]