Prin 1933, an „de colectie“ pentru romanul romanesc, Bucurestii sarbatoreau o zi a cartii. Pur si simplu. Dincolo de magulire, era un bun prilej, pesemne, de confrerie festiva, de uniformizare. Nu mai conta, atunci, defel ca existau, ca-ntotdeauna, mari succese de librarie si aparitii anodine, ca soarta cartilor depinde, totusi, de „umori“ cronicaresti, ca, in fine, curente si ideologii mijeau dintre coperti. Serbau cartea si …
