TEATRU. Cît valorează un loc la teatru

Prima mea experienţă în Sala Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş de la Pădurea făcută de Alexandru Colpacci, nici nu mai ţin minte cînd, s-a soldat cu o foarte interesantă (deşi uşor penibilă) ciocnire culturală. Din cam 600 de locuri, vreo sută erau ocupate, iar ca să-mi ocup locul, a trebuit să mă strecor pe lîngă un tînăr venit cu prietena. Care tînăr a luat disponibilitatea mea de a-l lăsa să-şi ţină rucsacul sub fotoliul meu ca pe-o frontală şi de nepermis insultă: cum să-şi pună el geanta pe jos, cînd în jur sînt atîtea locuri libere? Mi-am dat seama prea tîrziu ce anume ne despărţea: obişnuit cu un teatru la care lumea nu se duce, omul nu avea, pur şi simplu, conştiinţa a ceea ce reprezintă un loc într-o sală de spectacole. Ne despărţea experienţa: pentru mine, locul la un spectacol înseamnă cozile şi traficul de bilete de la Egoistul lui Beligan, „traficul de influenţă“ pentru ca o prietenă a mea, critic de teatru, de altminteri, să poată vedea Lear-ul lui Şerban, bătălia de la intrarea la reprezentaţiile Festivalului de la Sibiu, studenţii aşteptînd plini de speranţă îngăduinţa plasatoarelor la Festivalul Naţional de Teatru, ca să stea nu pe scaun, […]