TEATRU. Ne trebuie repertoriu?

„Cînd se întîlnesc mai mulți critici, vorbesc despre sensul artei. Cînd se întîlnesc niște regizori, discută despre unde găsesc cele mai bune condiții de lucru.“ Citez – aproximativ – dintr-unul dintre invitații străini (italian, mai exact) la „Întîlnirile Internaționale de la Cluj“, organizate de Teatrul Național „Lucian Blaga“, a căror temă de anul acesta a fost „Est-Vest“.   Pentru că la dezbaterile de dimineață – care au însoțit reprezentarea unui număr de producții recente ale Naționalului clujean, toate avînd drept numitor comun faptul că au fost regizate de „străini din Vest“ – au participat mulți critici, s-a vorbit, într-adevăr, mai mult despre sensul artei și mai puțin despre mereu spinoasa relație dintre teatrul european „vestic“ și cel „estic“. Care rămîne, într-un final, o discuție valabilă și potențial interesantă, însă nu din perspectiva unei iluzoriu-automate superiorități a regiei etc. vestice, cît din cea a efectelor generate de simpla chestiune a funcționării diferite a teatrului pe cele două coordonate: la „noi“, teatru de repertoriu, la „ei“, teatru de proiecte. La „noi“, trupă de actori angajați pe o perioadă lungă în teatre publice și producții care se joacă alternativ, pe durate variabile acoperind mai multe stagiuni, la „ei“, componentă aleatorie a distribuțiilor stabilite […]