TEATRU. Smintirea nechemaţilor (sau invers)
- 02-07-2009
- Nr. 481
-
Doru MAREȘ
- Actualitate
- 0 Comentarii
Dacă nu mă înşel, acum şaptesprezece ani, cînd, proaspăt premiat la un concurs de dramaturgie al BBC-ului, parcă, ajungea director al teatrului „A. Mureşanu“ din Sf. Gheorghe şi se punea pe inventat Festivalul „Atelier“, Liga pentru Teatru şi, la drept vorbind, chiar instituţia pe care urma să o păstorească vreo şapte ani, Radu Macrinici era cel mai tînăr funcţionar de gen din România, „detronat“, nu peste mult, de Demeter Andras, care prelua cam tot atunci directoratul Teatrului Maghiar din Timişoara. (Cum-necum, aştept să mi se spună cîte teatre au astăzi manageri sub 30 de ani şi pe ce treaptă a scării axiologice se preumblă aceştia.) Ei bine, la abia încheiata ediţie a XVII-a, dramaturgul creator al „Atelierului“ constată că jucăria sa, care pre mulţi i-a iritat ab initio, ba chiar a şi „popit“ vreo cîţiva, a ajuns „cel mai vechi festival internaţional de teatru din România“. În consecinţă, este inevitabilă concluzia lui Macrinici: „teatrul şi numerologia… sînt două lumi care îi smintesc pe cei nechemaţi“. Nu e vorbă, însuşi festivalul funcţionează ca probă, certificînd „chemaţii“ ori lăsîndu-te să ghiceşti/vezi limpede „smintelile“. În pofida anului de criză, Festivalul Atelier, ajuns de patru ediţii ani încoace la Teatrul Municipal din Baia […]