TEATRU. Welcome to Tîrgovişte

  • Recomandă articolul
Participant colateral la recentul scandal privind transformarea teatrelor din Tîrgovişte în „sucursale“ ale primăriei locale (colateral, pentru că scena dramatică – pentru adulţi – ia întotdeauna spuma în cazul dezbaterilor artistice, în care instituţiile artistice dedicate copiilor şi cele de păpuşi şi de marionete sînt considerate o categorie minoră şi neserioasă), Teatrul pentru Copii şi Tineret „Mihai Popescu“ din pomenita localitate a dat recent semne că apa trece, pietrele rămîn, iar cîinii latră şi caravana trece. Altfel spus, la final de septembrie a deschis stagiunea cu două premiere, una – Gulliver în ţara Liliput – destinată copiilor, cealaltă – Welcome to Romania – un spectacol pentru adulţi pe un text scris şi montat de Theo Herghelegiu.   Gulliver…, regizat de Gabriel Apostol, unul dintre „oamenii de bază“ de la Ţăndărică, e un spectacol de marionete pe fire lungi, ceva ce pe scenele româneşti nu s-a mai văzut de ani mulţi (printre altele – cum ar fi dificultatea construirii lor –, pentru că marionetele pe fire lungi sînt greu de manevrat), iar cei care lucrează cu aceste marionete sînt, de fapt, actori dramatici sau încă studenţi, de unde şi remarcabilul performanţei lor. Venit din „şcoala Pepino“, Gabriel Apostol apelează aici la […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.