Timp încetinit

În cronica romanului Cosmopolis mi-am exprimat fără rețineri admirația față de puterea literaturii scriitorul american DeLillo, unul dintre autorii uimitor de inteligenți, care își obligă cititorii să-și pună la bătaie toată atenția de care dispun și să recurgă la unele dintre cele mai subtile analogii de care sînt în stare. Și ar face bine să fie, căci romanele lui DeLillo forțează limitele genului, rămînînd străine minților leneșe. Nimic convențional nu este de găsit aici, în schimb descoperim o profunzime și o frumusețe șocante încă de la primele pagini. Complex, meditativ, dens, capodoperă a economiei, scrisul lui DeLillo provoacă. Propunînd aparent o estetică glaciară, inerțială, romanele sale recurg, de fapt, la sentimente prin intermediul inteligenței. Arta sa este reflexiv-contemplativă, bazată pe detașare și intelectualizare, dar nu și lipsită de afectivitate, sustrăgîndu-se rigidității. Paradoxal, forța emotivă pare a veni tocmai din această distanțare și din efectele care nu se epuizează repede, cu atît mai mult cu cît expresiile și imaginile sale sînt unele „atomice“, construite cu foarte multă atenție, secretînd efecte care persistă. Romanul Punctul Omega începe cu un capitol intitulat „Anonimat“, personajul fiind un anonim care privește îndelung, singur, în mijlocul unei mulțimi aflate într-o necontenită vînzoleală, un film binecunoscut al […]