Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Ținutul lui Mihăieș
Mircea Mihăieș - Ce rămîne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha
- 12-10-2012
- Nr. 645
-
Claudiu TURCUȘ
- Eseistică
- 4 Comentarii
Mircea Mihăieș declară fără ezitări că are natură de funcționar, deși urăște funcționarii, că scrie numai despre ce-i place, dar nu-și recitește cărțile, în fine, că nu va renunța niciodată la publicistică, cu toate că-n ultima vreme îl cam plictisește. Oricine parcurge recentul interviu acordat lui Stelian Țurlea, din care tocmai am spicuit, descoperă un personaj histrionic, a cărui candoare livrescă merge pînă la mărturisirea vulnerabilităților. E un paradoxal plurivalent universitarul timișorean, iar calmul său deodată comprehensiv și acid camuflează strategic o solidă formație intelectuală. Fără echivoc, eseistul Mihăieș deține un stil brevetat, dovadă că detractorii săi – destul de numeroși – au tăbărît întotdeauna, cu argumente salubre ori, dimpotrivă, cu invective preluate direct din jargonul haznalei politice, împotriva gazetarului ori a demnitarului. Simptomatică îmi pare situația topurilor realizate către sfîrșitul anilor trecuți, cînd pînă și cei mai înverșunați contestatari creditau cărți precum Despre doliu (2009) sau Ultimul Judt (2011). Recent, Mircea Mihăieș a publicat probabil cea mai importantă dintre cărțile sale: Ce rămîne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha. Cele peste cinci sute de pagini erudite, însă nu mai puțin savuroase, restituie poliedric portretul unui scriitor uriaș, căruia puțini „i-au negat valoarea, însă frecvent i-a fost contestată utilitatea“. Dincolo […]
autorule, mai ales ca Veta mea e mare amatoare de-a lui
Faulkner (pan’ ascuns o s-o cumpar, cartea lui Mihaes, la vara, sa-i fac & io un cadou de ziua ei).
Mie unuia mi-a *displacut* Mihaes (fost coleg la UVT, nu ne-am „intersectat”) de cand cu reactzia lui „rabica” impotriva „Boierilor mintzii”. Atunci i-am & „tras-o” – ca, mde, scria, pan’ Englezeshte *cu gresheli* …
Mi-a mai *dis-placut* & cu limbile trase puterii ,pan’ rubrica „senatorii E.Z.” – desigur, cum ar fi putut scrie „pan’ contra”? – dar, ar fi putut de-a se abtzine…
Intrucat priveshte pe „meseriashul” Mihaes, inca nu ma exprim. Tre’ sa-l *cetesc* mai ‘nainte, n-asha? Ca mie nu-mi place de-a *amesteca* planurile.
Cu toate ca:
„cîntec de lebădă îngînat la stingerea unei seminții, cartea are duritatea solemnă a hiperbolelor «profeților mici» și transparența clocotitoare a unui imn despre frumusețea cînd gingașă, cînd aspră, cînd trufașă, cînd nătîngă – dar întotdeauna de neîndurat – a lumii” ,
chiar cum scrie autorul acestei „analize literare”, mie unuia nu mi se pare un inceput de bun augur. Dar, repet, *vom ceti & vom videa*.
Cele bune,
Nea Marin.
Multumesc pentru recomandare, dar acum doi ani i-am citit Filosofia unificarii europene. Mi s-a părut instructivă şi la rândul meu v-o recomand.Apoi mai vorbim!
Eu va recomand sa-l cititi pe Marga de la I.C.R.
Mă bucur că Mihăeş s-a reîntors la uneltele sale, care l-au consacrat.Îi voi citi cu interes volumul despre Faulkner, nu înainte de a citi sau reciti creaţia faulkneriană-recomand volumele de la RAO- pentru a intra iar în ţinutul Yoknapatawpha .Sper că a iesit mai inţelepţit din
experienţa politico-culturală de la I.C.R.