Tirgul sperantei, tirgul integrarii, tirgul tolerantei

  • Recomandă articolul
Ca si in anii precedenti, trecatorii care s-au oprit la sfirsitul saptaminii trecute pe straduta paralela cu Facultatea de Litere au putut vizita cele citeva zeci de standuri ale FAR 2000, putind astfel evalua oferta din ce in ce mai bogata a fundatiilor care isi desfasoara activitatea in Romania. Varietatea acestora nu putea sa treaca neobservata. La editia de anul acesta au participat institutii ale statului care colaboreaza cu ONG-urile, cum ar fi Secretariatul de Stat pentru Handicapati sau Avocatul Poporului, prezent in persoana la stand, dar si diferite organizatii care activeaza, mai bine sau mai rau, in domeniul ocrotirii copiilor nedoriti sau cu disabilitati psihice si fizice. La deschiderea oficiala au fost prezenti, nu intimplator, excelenta sa James Rosapepe si sotia sa Sheila, Richard Shafter, reprezentantul UNICEF in Romania, si foarte tinarul diplomat al Uniunii Europene, Simon Mordue. Ambasadorul Statelor Unite a salutat implicarea tot mai puternica a organizatiilor non-guvernamentale in rezolvarea unor chestiuni punctuale, amintind viteza de reactie mai mare la diferitii stimuli sociali, flexibilitatea sporita a ONG-urilor, ce nu par grevate de osificarea structurilor de decizie de nivel guvernamental. Daca acceptati comparatia, o retea complexa de ONG-uri, bine dezvoltata in teritoriu actioneaza ca un sistem imunitar, ca […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }