„Toate-s vechi şi nouă toate“

Noua Dreaptă, Noua Republică, Mişcarea Populară… o avalanşă de partide care pretind că sînt „noi“, dar în a căror titulatură răsună, strident, ecourile unor aventuri politice autohtone, care au sfîrşit în dictatură şi crimă. Cînd termenul „mişcare“ este atît de des invocat pentru a desemna forţe politice derivate din actualul partid de guvernămînt –, care a excelat, pînă acum, în succesive „schimbări la faţă“, trecînd peste noapte de la stînga la dreapta fără nici un fel de probleme ideologice –, nu poţi să nu te gîndeşti la nefastele mişcări din România interbelică. Cînd sloganul ales de Noua Republică este, nici mai mult nici mai puţin decît „Mişcarea prinde rădăcini!“, e imposibil ca un om cu minime cunoştinţe de istorie să nu aibă o tresărire măcar… Iar, cînd manifestele, programele, „manualele de luptă“ etc. ale acestor noi vechi iniţiative politice te duc cu gîndul spre trecutul nu foarte îndepărtat al României, e firesc să ne întrebăm cui foloseşte… mişcarea? (Observator cultural)