Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Tovarăşa Ana (II)
Paradoxul Pauker: antisemitism şi comunism
- 20-03-2014
- Nr. 715
-
Norman MANEA
- ESEU
- 9 Comentarii
Mult aşteptata şi puţin sperata eliberare de „socialismul real“ (definit, în România naţional-comunistă a lui Ceauşescu, drept socialism „multilateral dezvoltat“) a provocat o euforie iniţială şi o treptată dezamăgire. Prezenţa în umbră a vechii Securităţi şi rapida îmbogăţire a generaţiei secunde de nomenclaturişti par punctele centrale ale insatisfacţiei populare. Parte din presa liberă devine curînd vulgară şi mercantilă, liderii politici se dovedesc corupţi, orientaţi spre profit personal imediat, libertatea şi democraţia sînt manipulate cinic şi cu jovialitate burlescă. Militantismul naţionalist şi uneori antisemit reapare la scenă deschisă. Deşi admiterea în Uniunea Europeană potoleşte limbajul extremist şi celebrarea vechilor icoane ale dreptei, atmosfera politică generală nu este admirabilă. Demascarea coşmarului comunist rămîne, adesea, frivolă, slujind jocul politic al zilei, dezbaterea profundă a trecutului rămîne rară. Faptul că partidul evoluase de la 1.000 de membri, în 1945, la aproape patru milioane, în 1989, cînd sistemul s-a prăbuşit şi marea majoritate a membrilor şi-au schimbat rapid adeziunea, devenind frenetic anticomunişti, explică poate de ce dezbaterea publică nu conduce la o reală analiză. Un nou şi accelerat oportunism este la ordinea zilei. Anchetele despre „starea naţiunii“ arată încrederea populară statornică în Biserică şi Armată. Vechiul-nou antisemitism se reorientează retrospectiv cu precădere spre diabolicii activişti […]
o carte care va isca multe controverse și dezbateri, mă tem că și unele delimitări ale prietenilor Dlui Norman Manea, un cărturar de o anvergură prea rar întîlnită la noi
personal, citesc fragmentele tipărite aici și sper să citesc și cartea, chiar dacă mi se pare cam prea subiectivă în abordara și analiza personajului, din punctul de vedere al originii sale etnice
nu am cum să confrunt cele citite aici cu adevărul.. istoric…, decît cu ceea ce știu sau găsesc în documente mai vechi sau mai noi, tipărite pentru publicul larg;
credeam că în perioada anticomunismului postrevoluționar am aflat destule, aproape totul (?!) despre ororile acelui totalitarism;
dar am citit cu surprindere asta:
”ea s-a opus reprimării comuniştilor care luptaseră în războiul civil spaniol şi în rezistenţa franceză”
aceștia pentru ce au fost găsiți vinovați, că nu toți erau evrei
cînd voi avea timp pentru ședere, voi căuta și voi cugeta
”obsedantul deceniu ?!”
altora, care i-au urmat, cum li se va spune???
\” Am luat masa cu o pricipesa rusa, Helene Obolenska, al carei sot este un cunoscut istoric care traieste la New York . ne-a povestit ca la Centrul de Documentare rus din Statele Unite, unde se afla cel mai marte depozit de arhive rusesti, multe documente sunt distruse pe ascuns de catre fosti emigranti originari din Europa de Est si din Rusia, adesea evrei, care n-au interes ca responsabilitatea lor in cadrul Revolutiei ruse sa fie consemnata pentru posteritate. astfel, urma atator crime va fi pierduta. distrugerea arhivelor face parte din marele asalt al Minciunii impotriva adevarului \”
Citatul de mai sus este din volumul Nori peste balcoane. Jurnal din Exilul Parizian de Sanda Stolojan, Editura Humanitas, p. 103. Cam asa se scrie istoria comunismului si in Romania, cu arhive bine …curatate de catre unii.
Nu stiu daca merita sa mai insist asupra caracterului ‘paradoxal’, mult prea discutabil, al acestui eseu-portret, care nu prea e unul ori altul ; fiind vorba de Plicuri si Portrete, s-ar putea sa fie unul dintre plic(i)uri. De-acord, d-l Manea e liber sa se incurce in propria-i subiectivitate si propriile-i contradictii, eu sper, dar nu cu tragere de inima insa, ca nu manipularea ii este telul. E interesant sa o vezi pe AP personaj literar (Dr. Rabinsohn &Mrs.Pauker, coloneleasa bastinasa quasi von Stauffenberg, martira si tragediana, optimista, parca) dar nu mai putin interesant e sa vezi cum, ocupindu-te de atita “fascinanta personalitate” mai mult sau mai putin indoielnica, se face un fluu consistent in jurul adevaratei, nefericit ireversibilei intreprinderi de o viata a AP. Am pus, cindva, demersul scriitorului de la Bard College pe seama sindromului amnezie hipermnezica ; s-ar putea sa ma insel, sa fie vorba de afectiunea hipermnezie intermitent (conveniently)-amnezica.
Despre obiectivitatea si reusita studiului lui Robert Levy a scris, competent, Mircea Iorgulescu, in Revista 22 (nov.2002). In ce ma priveste, ca raspuns la masiva subiectivitate a d-lui NM in cele de mai sus, as veni cu o marunta parte din a mea, relativa la cite unele:
– daca s-a dat liber la induiosata re-evaluare a personalitatii martirei tragediene AP, cine stie, ni se va spune, oarescind, la ce ghiseu sa ne interesam daca se pot obtine permission forms spre induiosare de soarta copilasilor Goebbles ?
– o nelamurire: cind a fost Romania cea din povestirile lui Zaharia Fărîmă? ; e liber, deci, si la a se amesteca planul fictiunii cu cel al realitatii istorice?
-o ultima indrazneala : mai exista o femeie, pe care d-l Manea n-o pomeneste si care n-a aparut pe coperta revistei americane Time. E doamna Doina Cornea care, dind o lectie de demnitate pe care nimeni nu mai cuteza a o spera, a apucat sa vada surpindu-se orinduirea de teroare si minciuna pe care AP &gang au impus-o tsarii decenii de-a rindul, nefasta paranteza istorica al carei cost nu-l vom putea evalua nicicind.
Un hazard (poate unul metodic, totusi) face ca sa ni se ofere concomitent, in acest numar, reevaluarea apologetica a AP si evocarea infernului prin care a trecut Corneliu Coposu si multitudini din generatia sa ori altele. Multsamiri OC pentru excelenta ocazie de a trai o deplina experienta schizoida.
Nu ţine are prea multe pe cap, are prea multe în consolidarea celui mai criminal regim impus vreodată în România!
Nici războaiele nu au adus atâte victime cât comunismul, în urâţirea sufletului neamului.
Frustrările noastre despre noi sunt determinate şi de procesul de îndobitocire pe care ni l-a adus comunismul!
Şi aici tovarăşa Ana are rolul ei central:
Ana, Teo şi cu Dej
Bagă spaima în burgheji!
Ideea articolului cu antisemitismului în rolul prăbuşirii tovarăşei Ana este paralogică, escamotează adevărul, comunismul şi-a mâncat copiii, indiferent de origine etnică, stare socială, etc.
Victime au fost şi Pătrăşcanu, Belu Zilber, Kofler, Foriş, Miron Constantinescu, Chişinevschi et ejusdem farinae!
Ungaria – Laszlo Rajk – maghiar (fratele sau fusese ministru pentru muncitori in guvernul Szalasy!)
Bulgaria – Traicio Kostov – bulgar
Polonia – Wladyslaw Gomulka – polonez\
Romania – Patrascanu – roman
Cehoslovacia – Rudolf Slansky – evreu
Antisemitism sau rafuiala intre bande in lupta pentru putere?
” Io unu’, cred c-am scris pe aici ca imi e rushine de crimele facute de romani, impotriva evreilor.
Sa faca &evreii, odata, acest gest, ca sa putem pune odata &pentru *totdeauna* aceasta problema (vaz, veshnic vie!) une tre’ sa steie: in trecut.
Numa’ &numa’ ca sa putem porni din nou la drum, *dimpreuna*.”
Viata mi-a purtat pasii si prin targul Codaesti , resedinta de plasa , iar mai apoi de raion , locul de obarsie al tov. Ana.Voiam sa zic si eu ceva in legatura cu articolul de fata , dar pasajul Dv. citat mai sus (Am invatat si eu tehnica unor „dottore”!) mi se pare ca nu mai lasa loc la alte comentarii din partea-mi .Este o bijuterie.Subscriu celor spuse de Dv.
Sa auzim numai de bine , ca de rele suntem satui!
interventzia asta.
E vorba de cartea ”Petru Groza, ultimul burghez”, scrisa la editura ”Compania”, de catre Dorin-Liviu Biftoi. As prescurta o recenzie din nr. 238, din Septembrie 2004, din chiar acest O.C., care ne chiar invita de-a ne da cu presupusul.
Ei bine, s-a-ntamplat (acest P. Groza fiind el devean), ca sa citesc cartea. In care, P. Groza scrie-n memoriile lui (da, cartea-i scrisa cu *acribie*, bazata pe *document*, nu ia partea nimanui) cam asha: ca fu invitat ca sa i se comunice o chestie serioasa de catra catziva membri mari (Ana Pauker pantre ei). Despre ce era, oare, chiar vorba? De *lichidarea*, cu glontzu-n ceafa, a vreo 6000 de ”varfuri” romaneshti (indeobshte, exponentzi ai vechii oranduieli).
Acuma: ori Groza *minte*& atuncea o scriu *digeaba*, ori cartea acestui Levy (oleaca enconomiastica), citata de autor chiar minte.
Ca, pana la urma, dincolo de duioshia aratata pana la urma tovarashei Ana, ramane intrebarea – desigur, deloc deplasata – pe care eu imi o chiar asum, in public:
daca tovarasha Ana dadea, cu propunerea asta (pe care Groza se lauda ca a ”torpilat-o”), pan *altzii*, o ar fi spanzurat-o *aia*, altzii, oricare-or fi fost ai altzii?
Uite ca, asha cum pare ca acum se shtie, romanii nu au spanzurat-o…Ca, pare c-a murit pan patu’ ei.
Dar, *desigur*: autorul poate scrie cum ca Petru Groza chiar *mintzea*, ca era un phampharon (ca-l shtim ca chiar era!) oleaca anti-semit (ca-shtim ca chiar era!) care voia sa faca pe eroul.
Dar, sa o shtitzi, dragii mei: ca asta chiar *vreau*, chiar *insist*, ca sa apara.
Numai pentru ca ma apara de acuzele aduse de cineva,
cred ca ”sospiro” cum ca nu ashi scrie ”balansat”.
Nu de alta, dar e ”starea mea de a fi”, de-a scrie ”balansat”. Imi o asum: d-a fi acuzat de amanoua partzile ca hais, ca cea.
Dincolo de framantarile tovarashei Ana (de om caruia-i chiar pasa, de om intreg, ca sa spunem asha), sta *altceva*, ceva *obiectiv*, peste care nu se poate trece.
Nu poate trece domnul Levy (citat in articol), nu poate trece domnul Manea, autorul.
Nimeni, dar *nimeni* nu cred ca ar indrazni sa-l acuze pe domnul Manea c-a fost nu-sh ce UTC-ist etc.
Nici vorba. Am crezut & *io*, pana pe la vreo 28 de ani, cand m-am bagat in PCR, in idei dintr-astea.
Cand vine, insa, vorba, cum ca de dragul unor idei vrei sa *jertfeshti* vietzi (chiar daca & pe a ta), adica , vietzile *altora*, cu *zecile de mii* , cand vine, insa vorba de-a ”intzeledge” de ce anume e ”mai superioara” pozitzia comunishtilor (care, sigur, credeau in ce credeau ei) nazishtilor (uite, ca & aia credeau in ce credeau *ei*), uite: mie mi se face *greatza*.
Da, da, o anume greatza. D-atatea cuvinte. Shi, ramane intrebarea: da’ di ce atata sdroaba despre, in *fond*, o
criminala ”de pace”?
Ca sa repet: intzeleg & eu framanmtarile tovarashei Ana. O *condamn*, fara de discutzie, *postum*, insa, pentru *faptele comise*.
Numa’ fain, tuturor, trecutul *trebuie* asumat, de chiar toata lumea. Io unu’, cred c-am scris pe aici ca imi e rushine de crimele facute de romani, impotriva evreilor.
Sa faca & evreii, odata, acest gest, ca sa putem pune odata & pentru *totdeauna* aceasta problema (vaz, veshnic vie!) une tre’ sa steie: in trecut.
Numa’ & numa’ ca sa putem porni din nou la drum, *dimpreuna*.
Nea Marin
… cum poti propune reabilitarea uneia din preotesele acestei idei care a facut milioane de morti?
Cum poti sa crezi intr’o idee in mod absolut daca ai un minimum de spirit critic? Cand ii vad pe tinerii musulmani care se sinucid numai pentru a se gasi intr’un paradis iluzoriu nu ii pot intelege. A distruge o viata proprie este interzisa si in religia iudaica precum in cea catolica.Ultra-religie fie cea musulmana sau comunista constitue o aberatie mintala propagata de profetii falsi.