Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Traducători fără voce: ce ar mai fi de spus, ce rămîne de făcut
- 22-03-2013
- Nr. 666
-
Ciprian ŞIULEA
- Actualitate
- 3 Comentarii
Pe 14 martie 2013 a avut loc o dezbatere despre traducerile şi traducătorii din România, organizată de traducătorul Andrei Anastasescu, sub egida şi cu sprijinul Institutului Goethe Bucureşti. Întîlnirea de la mansarda Librăriei Bastilia a avut o participare foarte numeroasă, ceea ce arată că există interes pentru această temă şi, probabil, chiar că situaţia tematizată e una problematică. Dezbaterea (pe care am avut plăcerea de a fi chemat s-o moderez) i-a avut ca invitaţi pe Andy Jelcic, vicepreşedinte al CEATL (European Council of Literary Translators’ Associations) şi Peter Bergsma, preşedinte al RECIT (Réseau Européen des Centres Internationaux de Traducteurs Littéraires) şi s-a referit doar la traducerile literare, deoarece domeniul este suficient de specific şi de deosebit de traducerile „tehnice“ (nu mai vorbim de interpretariat) pentru a fi abordat distinct. Primul invitat, Andy Jelcic, a vorbit despre diferenţele de standarde dintre traducerile din România şi Europa, inclusiv despre faptul că România este singura sau una dintre puţinele ţări în care pagina standard este de 2.000 de semne cu spaţii, faţă de 1.800, de regulă, în Europa, ceea ce, în opinia vicepreşedintelui CEATL, ar aduce automat un minus de remuneraţie de 11% pentru traducătorii români. Jelcic a mai vorbit şi despre procesul […]
Problema cu traducerile este mult mai complicata, se pare. buna parte a traducatorilor „nativi” nu cunosc destul de bine sensurile limbii din care traduc, ceea ce implica o munca intensiva intre autor si traducator, de multe ori eliminata din lipsa de timp. Se mai pune si problema ca, un traducator, capabil eventual sa scrie un textulet oarecum literar in propria-i limba nu se poate compara cu multi dintre scriitorii nativi cei mai buni – un versificator ocazional nu poate capta profunzimile unui text liric profund si elevat – iar asta ar implica, pentru obtinerea unei traduceri de buna calitate, si implicarea unui scriitor de valoare, care sa corecteze estetic textul mediocru, in general, dat de traducatorul mediocru, ceea ce este aproape o imposibilitate. Un oarecare Mitica Sculerul, capabil sa versifice texte pemtru o revista pentru prescolari nu poate traduce Faust, de pilda, decat cu riscul caderii in ridicol absolut. Mai scria cineva, mai sus, de interventia – pe care eu unul o consider nefasta – a numitului „redactor” de carte. Daca respectivul ar fi unul dintre acei scriitori de valoare, de care aminteam, ar fi de inteles, altfel este o imixtiune neautorizabila in text, un soi de „digest” indigerabil… Plus ca, de foarte multe ori, nici cea mai buna traducere nu este scutita de numeroasele pana la nenumarabilele greseli de tipografie, omisiuni, etc., pe care culesul electronic le favorizeaza, si care duc la un aspect slampat, greu digestibil, al „produsului de tipografie”…
afirmaţia nu e critică la adresa traducătorilor, ci la adresa tarifelor care îi obligă să traducă într-un ritm foarte accelerat. nici nu mi-ar trece prin minte să îi acuz pe acei traducători pentru care aceste venituri sînt vitale şi care se luptă cu preţul unui mare consum personal să facă un compromis între calitate şi numărul necesar de pagini traduse, cu atît mai mult cu cît şi eu fac acelaşi lucru
dar mi s-a întîmplat de multe ori să întrerup lectura unei cărţi pentru că traducerea era prea obositoare, sau să continui fără mare plăcere. ca atare, cred că ar fi bine să recunoaştem acest fapt simplu, că ar fi mult loc pentru ameliorarea calităţii generale a traducerilor.
„Calitatea generală proastă a traducerilor, care se poate observa cu ochiul liber de orice cititor de literatură.” E e afirmatie dura si nedreapta la adresa foarte multor oameni care se ocupa cu acest lucru. Vreti sa dati detalii sau exemple chiar?
Nu stiu ce carti cititi, dar eu ca cititor de literatura actuala nu am senzatia ca in general traducerile sunt proaste, ci ca in general au scapari, mai mici sau mai mari. Si sa nu ne dam dupa deget, si sa spunem ca textul care ajunge tiparit este in parte munca traducatorului, in partea cea a redactorului, care nu intotdeauna imbunatateste textul.