Traduceri aminte: Max Jacob (I)

Max Jacob, desen de Picasso, 1915 Din Les Poèmes de Morven le Gaëlique Poet al uneia din „Franţele profunde“ (e vorba,-n speţă, de Bretania sa natală), Max Jacob se molipseşte, nu o dată, involuntar sau programatic, de bigotismul lor naiv şi redutabil, de pâcla de evlavie şi eres în care ele stăruie din veac. (Sau, mă rog, mai stăruiau acum un secol.) O face, evident, cum grano salis, cu un umor imperceptibil şi o maliţie amintindu-i pe unii gândirişti ai noştri, semi-parodici sau burleşti, mai mult decât pe Francis Jammes. (Mihail Avramescu e, la noi, pandantul, poate, al lui Max Jacob.) O face, aşadar, cu haz, nu fără, însă, o umilă stângăcie, ce e a iconarilor pe glajă (sau a lui Paul Gauguin, să zicem, – cf. La Vision après le Sermon), de unde, în pofida unei tandre mistificări de ordin ludic, sinceritatea unei mistici arhaice şi populare, ingenue şi anxioase. (Am în vedere, mai cu seamă, Poemele lui Morven le Gaëlique, – reproduse, câteva din ele, într-o traducere ad-hoc, în continuare.) În rest, evreu trecut la creştinism şi devenit catolic practicant, Max Jacob rămâne un exemplu al asimilismului dramatic, cel care nu te dispensează, din păcate, de stigma infamantei […]