Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Comentarii utilizatori
Daniel StPaul
aprilie 4, 2016 la 2:00 am
„Ireductibilul” claudelian e „Albatrosul” specific (originalul baudelerian fiind cel generic). „Aripele-i imense” (de tot felul, cele crescute înlăuntru, cele de 13 picioare ori cea a tirșitei gambe țepene) „l-împiedică să mearga” (în rîndul oamenilor). Notele unui context ironic-sarcastic nu pun, totuși, surdină accentului wagnerian ce face din matrozul far’de mare Verlaine –prinț al vastei zări oarecum în maniera Christului buñuelian- un fliegende Holländer .
Privind desenul lui Verlaine închipuindu-i pe poeții “siamezi” (alăturat textului traducerii) am avut senzația că Rimbaud trebuie să fie și el pe undeva în poem, în filigran măcar. Și este, printre altele, termenul “vagabond” nu ratează a trimiterea la „Vagabonzii” rimbaldieni, tot așa cum, negreșit, cesta din urmă va fi informat „Ireductibilul” lui Claudel. Pe de altă parte, Paul Claudel l-a mulat pe Verlaine în spiritul apreciativului folosit de medicii care îl îngrijeau pe muribundul Rimbaud (citați in Prefața canonică a lui Claudel la opera adolescentului genial) :”singulier…” Nu mă hazardez a ghici la ce se vor fi gîndit medicii aceia, confortul, totuși, aposterioric, îmi ingăduie să aleg din polisemie ceea ce poate părea , vai, poncif: ‘singulier’ – “d’une excellence rare” , “qui ne ressemble point aux autres”.
lucid
aprilie 1, 2016 la 10:46 pm
O lume, helas!, disparuta, desi se poate bea din nou absinth la Paris. „Socratele batran si chel” nu implinise 52 de ani cand a parasit aceasta lume. E drept ca din Verlaine cele mai cunoscute astazi versuri sunt cele in care se anuntza Debarcarea, dar din Catule Mendes si chiar Sully Prudhomme chiar nu a mai rams vreo urma, desi poate pe nedrept. Paradoxal e ca si Paul Claudel e mai putin cunoscut in acesti ani decat Camille, probabil si ca dovada a influentei, sa zicem si culturale, a cinematografului. Corifeii actualei batalii intra-scriitoricesti de la noi ar trebui sa se gandeasca si la aceste evolutii in constiinta publica.
„Ireductibilul” claudelian e „Albatrosul” specific (originalul baudelerian fiind cel generic). „Aripele-i imense” (de tot felul, cele crescute înlăuntru, cele de 13 picioare ori cea a tirșitei gambe țepene) „l-împiedică să mearga” (în rîndul oamenilor). Notele unui context ironic-sarcastic nu pun, totuși, surdină accentului wagnerian ce face din matrozul far’de mare Verlaine –prinț al vastei zări oarecum în maniera Christului buñuelian- un fliegende Holländer .
Privind desenul lui Verlaine închipuindu-i pe poeții “siamezi” (alăturat textului traducerii) am avut senzația că Rimbaud trebuie să fie și el pe undeva în poem, în filigran măcar. Și este, printre altele, termenul “vagabond” nu ratează a trimiterea la „Vagabonzii” rimbaldieni, tot așa cum, negreșit, cesta din urmă va fi informat „Ireductibilul” lui Claudel. Pe de altă parte, Paul Claudel l-a mulat pe Verlaine în spiritul apreciativului folosit de medicii care îl îngrijeau pe muribundul Rimbaud (citați in Prefața canonică a lui Claudel la opera adolescentului genial) :”singulier…” Nu mă hazardez a ghici la ce se vor fi gîndit medicii aceia, confortul, totuși, aposterioric, îmi ingăduie să aleg din polisemie ceea ce poate părea , vai, poncif: ‘singulier’ – “d’une excellence rare” , “qui ne ressemble point aux autres”.
O lume, helas!, disparuta, desi se poate bea din nou absinth la Paris. „Socratele batran si chel” nu implinise 52 de ani cand a parasit aceasta lume. E drept ca din Verlaine cele mai cunoscute astazi versuri sunt cele in care se anuntza Debarcarea, dar din Catule Mendes si chiar Sully Prudhomme chiar nu a mai rams vreo urma, desi poate pe nedrept. Paradoxal e ca si Paul Claudel e mai putin cunoscut in acesti ani decat Camille, probabil si ca dovada a influentei, sa zicem si culturale, a cinematografului. Corifeii actualei batalii intra-scriitoricesti de la noi ar trebui sa se gandeasca si la aceste evolutii in constiinta publica.