Traduceri aminte. Robert Desnos
- 22-07-2016
- Nr. 832
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 2 Comentarii
CEI PATRU FĂRĂ GÂT Erau decapitaţi tuspatru,-ncât Aveau, pe umeri, doar un ciot de gât: Li se spunea cei patru fără gât. Când beau şi ei, la birt sau cafenea, O sticlă de orice, li se punea Şi câte o pâlnie largă, lângă ea. Când îmbucau cu noduri, sângerau, Cântând, plângeau tuspatru şi erau Şi mai însângeraţi dacă iubeau. Când alergau, bătea un vânt din hău, Când hohoteau, trăiau din plin, şi, zău, Aveau un somn fără păreri de rău. De rău, era dacă salahoreau, Era-nspăimântător când hoinăreau, Nu, însă, tot aşa când se jucau. Când se jucau, erau ca noi, ca tine, Ca mine, şi ca ceilalţi toţi, în fine, Când se jucau, era cum e mai bine. Dar când stăteau de vorbă, nu prea tare, Era de drag; şi şi-ar fi dat oricare Puţinul sânge pentru-o sărutare. Aveau tuspatru,-n palmele lor dure, Un nepătruns hăţiş de linii-obscure Ca liniile ferate-ntr-o pădure. Când se-aşezau, era mult mai solemn Ca regii; după crucea lor de lemn, Se piteau idolii, ca la un semn. Li se-adusese capul, de n ori, ’Napoi, – găsit prin codri,-n vânători, Sau la serate isprăvite-n zori, […]
Aveţi dreptate, domnule „lucid”: pamfletul e cam „grosolan” şi am cam ezitat să-l public. Am făcut-o pentru că bunul meu prieten, Luca Piţu, m-a provocat, acum vreo patru ani, să-mi încerc norocul cu acest sonet argotic. Pe care l-a şi publicat în TREI ÎNTR-O CARTE („Dialoghisiri la ceas de seară”; „Naveta esenţială”, „Chansons de gest[uell]e paillarde”, subintitulate „expediente conversaţionale, manevre hermeNAUTICE şi o duzină de jocuri versificatorii”), Editura Opera Magna, Iaşi, 2013, pp. 323-324. – Vă admir, altminteri, gustul şi erudiţia…
Un mare poet demonstrat de doua superbe ziceri ( traducatorul are si el un deosebit merit): singurul regret al celor patru fara gat era ca nu mai puteau saruta si refuzul lor de a-si recupera capul tocmai pentru a nu fi obligati sa vada si sa-si reaminteasca cruda realitate.
Pamfletul grosolan dupa parerea mea mi-a adus aminte ca tot atunci Tino Rossi canta Marechal, nous voila/ Devant toi le sauveur de la France – asa e in vreme de razboi civil.
185443 e demna de a fi co-semnata Desnos.