Traducînd România culturală: problema competenței comunicative

Veștile sosite din România în ultimele luni au fost, în general, prea puțin îmbucurătoare, unele chiar alarmante sau pur și simplu stupefiante, precum, de pildă, cea despre Ordonanța de Urgență privind statutul ICR-ului, care ne-a determinat, fireș­te, să urmărim cu atenție specială (nu doar sub aspectul măsurilor de promovare a traducerilor de literatură română în alte limbi) evoluția destinului acestei instituții în condițiile create de guvernul provizoriu. Văzînd însă că un autor ca Mircea Cărtă­rescu s-a simțit obligat să-și „justifice“ într-un fel succesele în străinătate de pe vremea cînd nu pornise programul de sprijin financiar prin ICR, mi-am dat seama că lucrurile sînt chiar mai grav încurcate decît mi se păruse și că asta nu ține numai de schimbările din cadrul ICR-ului. Pe scurt: introducerea în temă Pe piața globalizată a traducerilor literare „înghesuiala“ este mult mai mare decît ne-o imaginăm noi, observînd-o punctual de la margine. Concurența e enormă, criteriile de calificare – în principiu aceleași pentru toți – privite de pe poziții diferite se arată totuși foarte divers nuanțate și colorate, așa încît, spre a le vedea funcționînd cît de cît coerent într-un fel de sistem, a fost nevoie să se pornească un tip special de studii de […]