Trei note subiective despre lumea lui Matei Călinescu

Prima este o notă de lectură, a doua este o notă biografică, iar a treia este o nota pe care nu aş putea-o clasifica, avînd ceva din ambele. Să le luăm pe rînd.   O nota de lectură   Iniţial aproape insesizabil, apoi aproape fervent, afinitatea lui Matei Călinescu pentru domeniul ludicului şi al ironicului – pentru tot ceea ce operează pe două paliere paralele, pentru alternativ, contrafactual, lumi posibile, combinaţii intelectuale, manevre şi poziţionări în contexte ce presupun cel puţin două nivele de interacţiuni, semnificaţii şi interpretări – a devenit ceva intrinsec personalităţii sale. Sau, cum îi place să spună, ceva „ontologic“. Cum tratezi cu ambivalentul, cu virtualitatea şi simetria, cu dublul dublului? Cum poţi fi şi aici şi acolo? Cum poţi sugera ceva aici afirmînd ceva acolo? Cum te poţi mişca în două registre în acelaşi timp? Cum poţi manevra în regulile jocului, fiind deasupra lor în acelaşi timp? Îl descopăr mereu şi mereu fascinat de aceste întrebări, prins între paradoxurile şi provocările pe care le implică – filozofice, logice sau teologice –, mereu amuzat şi intrigat de ceea ce descoperă în acest spaţiu, un spaţiu, în ultimă instanţă, strategic. Şi astfel, ideea de joc şi conceptul de strategie […]