Trei prozatori la început de drum

Pentru oricine urmăreşte dinamica prozei româneşti contemporane, este evident că ultimul deceniu a fost unul fast, în care s-au înregistrat întoarceri spectaculoase ale unor autori ce debutaseră înainte de 1989, dar şi debuturi remarcabile, ale unor scriitori care au devenit, între timp, repere certe ale literaturii române, confirmînd, cu fiecare nouă apariţie, diagnosticul favorabil al criticii de întîmpinare. Se scrie mult, e adevărat, dar se scrie bine, acumulările din primul deceniu post-comunist se văd acum, cînd o nouă generaţie de prozatori – foarte diferiţi ca stil, tematică, viziune sau tehnică narativă – publică susţinut şi creează, astfel, nu doar un public atent, ci şi un orizont de aşteptare.   Despre reîntoarcerea în prim planul vieţii literare a unor scriitori precum Gabriela Adameşteanu, Norman Manea, Radu Cosaşu sau Dumitru Ţepeneag, despre cărţile publicate de Ion Vianu în toţi aceşti ani, care l-au impus atenţiei şi ca prozator, nu doar ca eseist de excepţie, despre ce a însemnat Şcoala de la Tîrgovişte în evoluţia prozei româneşti sau despre modul în care reprezentanţii aşa-numitei Generaţii ’80 – de la Gheorghe Crăciun şi Mircea Cărtărescu, la Bedros Horasangian, Alexandru Vlad şi Radu Mareş, de la Cristian Teodorescu, Daniel Vighi şi Ioan Groşan, la Ioan […]