Trăim într-un modernism regresiv, al cărui unic proiect veritabil […] este crearea unui sistem consumerist, hedonist şi ultraindividualist. Cele câteva monumente emblematice, ca „La Grande Arche“ şi CNIT-ul de la Défense (sus şi în stânga, în desen), sunt simptomele urbanismului dement, megaloman, faraonic, totalitar şi antidemocratic, care n-au ştiut să vadă că, de fapt, Occidentul e ros, ca de termite, de către o populaţie eteroclită, fie una abandonată în mentalităţi ce n-au ştiut „să ţină pasul progresismului“ […], fie una prinsă într-o demenţă agresivă şi belicoasă, de distrugere şi ură contra „Celuilalt“, oricare ar fi acesta.
– Cuplul din dreapta, care sare din mers, părăsind circuitul fatal, reprezintă aspiraţia la libertate, la o umanitate suverană, potrivnică sclaviei şi supunerii… Cât despre locomotive, ele sunt simbolul modernităţii secolului XIX. Nu cred că am depăşit cu mult acea mentalitate! (T.B.)
Ce vor cei doi, băiat şi fată,
când sar din trenul care, iată,
de două veacuri, sarabanda
şi-o mai continuă şi-acum
pe şinele ce-aduc cu banda
lui Möbius, – ce ştim bine cum
determină o suprafaţă
să nu aibă decât o faţă
otova (fără de revers,
căci n-are margine sau tiv) –
căreia, nesărind din mers,
n-ai cum să nu-i rămâi captiv…
Or, revenind la primul vers
(dacă-i nevoie, dăm şi linkul!):
ce vor cei doi, băiat şi fată?
Ce vor? – de nu alt univers,
cât mai departe de tumultul
acestui Novus Ordo – bronzul,
argintul, aluminiul sau
aliajul cuprului cu zincul
monedelor căruia-şi au
(în domurile altiere
ale lui alde Pluto) bonzul
cu mânecări şi cotiere,
întreţinut din însăşi dania
celor ce profesează cultul
(confidenţial ca spovedania)
a tot ce poate fi prea-multul.
Iată, în stânga sus, le CNIT
de la Défense&La Grande Arche,
roase,-n secret (dar nit cu nit,
în dinţi de foarfece în marş),
de către cei ce-şi pot permite:
adică marile termite
cu bărbi fanatice; sau doar
de către cei, fără budoar
postum, dar care-i mai duc dorul
tihnitei epoci patriarhale
şi scuipă-n faţă viitorul –
ucis, altminteri, în tot felul
de ruginite matahale
care-şi ziceau (la ceasul gloriei
utopico-milenariste,
când le mai flutura drapelul
de-a lungul unor false piste,
buruienite, azi, şi foarte
aievea unei linii moarte)
„locomotivele istoriei“…
P.-S.
Dacă mai e vreun happy-end,
săriţi, copii, din tren – din trend!
consolare
apocaliptic, ne-am plâns că lumea moare;
dreptate n-avem, căci ignorăm tendinţa,
drept care vom clama cu toată fiinţa:
,,băiatul şi fata mea sunt o valoare”…
Premiera absoluta: doua texte in tandem in Tandem. De sus in jos:
Lui T B nu-I place cartierul La Defense. Eu, netraind in Paris sau primprejur, vazandu-l deci mai rar, il consider cel mai reusit ansamblu arhitectural modern de pe mapamond (am vazut destule altele, e drept nu si Brasilia). Reusit pentru ca e UNITAR si AERISIT (ma ingrozesc cand ma gandesc la Manhattan). Nu mai spun de privelistea extraordinara pe care o ai intr-o zi insorita din liftul exterior si de pe platform “Arcei”. E drept ca daca bate vantul nu prea poti sta mult sub “Arc”a – prea e deschis vraiste. La Defense e mult peste nesarata Biblioteca Nationala mitterandiana, ce sa mai zic de “turul” Montparnasse. Nici tzevaria Pompidou si bunkerul Brancusi nu-mi plac, chit ca sunt si Renzo Piano june. E drept n-am vazut inca Quai de Branly. Apropos de Piano: Shard-ul lui londonez e ca nuca in perete acolo, nu se compara cu “Arca” integrata perfect in La Defense.
Maestre Foartza: foarte inspirata introducerea bandei moebiusiene – stiti ca exista un model cosmologic care echivaleaza Universul cu o banda Moebius pentru a explica de ce nu-l putem parasi niciodata? Cat despre locomotivele istoriei, atatia s-au socotit a fi asa ceva mai ales in secolul trecut incat…..Se cred “barbosii” asa ceva? Foarte posibil, si ar trebui luati foarte in serios, nu sa fie considerati “psihopati” – cum o facea o asa-zis ziarista la un teveu acum cateva zile. Chiar daca nu e political correct o sa-l citez pe Ionel Motza: “Cea mai puternica dinamita este cenusa umana”. “Barbosii” cred intr-atata in menirea lor incat o pun deasupra propriei vietzi. Cum se poate lupta cu ei? Comportandu-ne neschimbat, dovedind ca nu ne e teama. Doar asa ii putem face pe unii dintre ei sa aiba indoieli asupra succesului “misiunii” lor ne-omenesti. Ramanem deci „in tren” pana la capat.