Turist la Athos
Dan C. MIHĂILESCU - Oare chiar m-am întors de la Athos?
- 02-03-2012
- Nr. 614
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- Eseistică
- 3 Comentarii
În primăvara anului 2011, cronicarul vieţii literare bucureştene a urcat la Muntele Sfînt, întovărăşindu-i, cu misiunea de a ţine un jurnal al călătoriei, pe pictorii din grupul Prolog – Constantin Flondor, Horea Paştina, Mihai Sîrbulescu, George Mircea, Sorin Scurtulescu, Ionuţ Totu, Oliv Mircea, Andrei Rosetti, Nicolae Badiu, Cristian Diţoiu. Experienţa athonită a lui Dan C. Mihăilescu – cel „muncit de draci“ şi „lucrat de îngeri“, cum singur se descrie – este consemnată într-un volum de mai puţin de o sută de pagini, în stilul bine cunoscut al cronicarului, gata oricînd să chibiţeze şi să cîrtească, să ofteze „ahotnic“, să exclame patetic, să-şi exprime zgomotos admiraţia. Cartea e agreabilă pentru o duminică profană şi, fără să fie scrisă neapărat cu nerv, are într-un fel haz – dacă nu îi ceri ceea ce nu îţi poate oferi: reflecţie, profunzime, mişcare a ideii. Hazul e aici al naraţiunii cvasipicareşti şi al „personajului“ pe care Dan C. Mihăilescu (şi)-l construieşte. Pentru că, în fond, act impur de narcisism, Oare chiar m-am întors de la Athos? nu este altceva decît o oglindă purtată de autor prin hîrtoapele propriei personalităţi egocentrate – ceea ce cu blîndeţe remarcă pe coperta a patra a volumului chiar teologul […]
Ati facut o fotografie-portret care poate fi atasata oricarui text semnat DCM. Orice alt comentariu pe aceasta tema devine inutil-e epuizata!
🙂
Excelenta cronica :))). Este atat de bine prinsa nevoia de exhibare a autorului si superficialitatea lui, tendinta lui de a fi tot timpul pe deasupra lucrurilor si incapacitatea de a prinde esenta, incat imi exprim toata admiratia si simpatia pentru autoarea articolului.