Ulise în Gdańsk

În mod categoric, e ceva cu Hrabal, de toţi scriitorii adevăraţi care se raportează la el simt nevoia cîte unui exerciţiu mediumnic, a unei comunicări cît de cît directe. E ca şi cum o fantomă nu s-ar lăsa dusă din locul unde a trăit, un Poltergeist bun, în cazul de faţă. Pentru că fragila convenție a lui Huelle din Mercedes-Benz, cea a unor scrisori către Hrabal, asta e: o pliere nostalgică pe stilul, pe ironia, pe mirosul pentru absurd al maestrului, totul pus în slujba captării unor forţe narative, a unei duioşii pe care altfel poate că autorul lor nu le-ar fi avut.   Citesc acum (mulţumesc, Anca Băicoianu!) o carte extraordinară, scrisă de ceva vreme de către o cercetătoare de la Harvard, de origine rusă. Este vorba despre The future of nostalgia, o carte în care Svetlana Boym face o radiografie, o simptomatologie, o istorie şi o analiză filozofică a „bolii“, însă partea cea mai importantă este analiza pe care o rezervă prezentului şi viitorului acestei pandemii a globalizării, cum o numeşte autoarea. Că nostalgia poate fi redusă, etimologic, la dorul de casă, asta e clar. Ce se întîmplă atunci cînd acea casă nu mai există, sau cînd s-a […]