Ultima scrisoare

29 mai Puiul meu, abia am apucat sa-ti trimit citeva rinduri, si iata inca unul: fii curajoasa. Stii bine, ti-am mai spus, exista, in alcatuirea destinului nostru, lucruri care nu pot fi schimbate. Drumetul n-a ajuns la capatul drumului, am scris cindva. Ei bine, aveam dreptate. Continui. Va fi miine. Si de-adevaratelea. Fii tare, puiul meu, cred ca totul va lua sfirsit in curind si ca ne vom revedea. As fi vrut sa te imbratisez, sa-ti mingii parul, sa-ti sarut miinile. Nu e cu putinta. Nu mi-e teama pentru mine, nici pentru Toca; nu ma ingrijoreaza viitorul: doar absenta ta ma apasa – si ca nu pot sa-ti opresc lacrimile. Nu ai nevoie sa-ti mai spun ca te iubesc; nici eu nu am nevoie sa mi-o spui; dar pastreaza-mi cu sfintenie ceea ce este al meu, si eu voi face tot asa pentru tine. In clipele de tihna, facusem citeva insemnari in legatura cu manuscrisele mele; nu am timp sa le revad; citeste-le tu. De altfel, aici este prea cald pentru a gindi cum se cuvine. Prea cald pentru a scrie. Iar inima grea – nu la gindul plecarii, ci la acela al departarii care se va asterne intre noi. […]