„Ultimul imparat“ nu e niciodata ultimul

Teatrul National Bucuresti, Legenda ultimului imparat, de Valentin Nicolau. Regia: Alice Barb. Cu: Claudiu Bleont, George Ivascu, Mircea Albulescu, Ion Lucian, Constantin Dinulescu, Ilinca Goia, Carmen Ionescu. Scenografia: Calin Arbore. Fiecare timp cu experientele lui traumatizante in materie a visat ca asista la domnia „ultimului imparat“. Forme dintre cele mai delirante ale puterii au inspirat, ani dupa ani, viziuni eliberatoare, ba chiar si imbolduri punitive celor blestemati sa poarte pe umeri biografii complicate de conducatori scelerati. Ca tema literara, obsesia aceasta e si mai prezenta, iar secolul XX dotat cu instrumentele psihanalizei exceleaza in producerea de „modele“ susceptibile de a fi regasite in viata. Intre drama si tragi-comedie, claviatura tonurilor aproape ca a epuizat portretul dictatorului, fiind in multe privinte sincrona unei realitati la fel de inventive. Fenomenul ar putea stirni nedumeriri pe plan sociologic, intrucit parca niciodata teatrul n-a fost mai neputincios in a misca ceva in viata prin catharsis, stirnindu-ne astfel grave intrebari asupra puterii lui de a influenta mentalul colectiv. Singura care a cistigat exersind in aceasta directie este, s-ar putea spune, „iluzia comica“, forma spectacolului teatral cu acel efect de perspectiva prin care scena pacaleste vrind sa spuna adevarul. Inspirindu-se din fabulosul spectacol al dramelor puterii, […]