Umbrele societăţilor transparente

Societatea cere să fie şocată; în absenţa unei asemenea facultăţi agresive, poeţii se pot duce în rezervaţii, citindu-şi creaţiile în cerc închis. Cei care au savurat, împreună cu mine, evoluţia literelor române din postceauşism ştiu despre ce vorbesc. Sînt două categorii de fosile în coruptocraţia generalizată în care trăim: cei care sînt conştienţi de anacronismul condiţiei lor şi cei care n-au ajuns, încă, la această melancolie.“ Acest pasaj, de natură să ne facă melancolici, a fost stimulat de viziunile lui Jules Verne şi face parte dintr-un volum apărut la finele lui 2013: Civilizaţii de sticlă. Utopie, distopie, urbanism de Ştefan Borbély. Un volum ce dă seama, paradoxal, de puterea literaturii şi a imaginaţiei creatoare într-o epocă a standardizărilor birocratice şi tehnocratice. Deşi eseistul şi comparatistul clujean ne-a rezervat, pînă acum, destule delicatese, nu mă aşteptam la un asemenea tur de forţă prin istoria proiectelor europene de „societăţi transparente“. Despre utopie Cartea are o densitate intelectuală potenţată nu doar de spectacolul analizelor, ci şi de şarmul narativ. „Aventura“ sa începe, tacticos, „cu puţin înainte de moartea, la Londra, a lui Karl Marx“ şi ajunge în toate direcţiile posibile. Dar să-i dăm, mai bine, cuvîntul autorului însuşi: „am sistematizat în cartea de […]