Un caligraf al memoriei

Academia suedeză a provocat, pe unele meridiane literare, o veritabilă perplexitate prin atribuirea Premiului Nobel pentru literatură, anul acesta, francezului Patrick Modiano. Dovadă că respectiva instanţă vehiculează criterii mai subtile decît cred experţii în materie de geopolitică literară. Fapul că, după numai şase ani, această obsedantă formă de consacrare îi revine din nou unui francez (reamintesc că laureatul din 2008 a fost Le Clézio) tulbură apele percepţiei în ceea ce priveşte modul de funcţionare a juriului care acordă Nobelul pentru literatură.   Franţa exultă în orice caz şi are ocazia de a reaminti lumii că rămîne campioană absolută la această disciplină: ea deţine 14 astfel de recompense, iar dacă ar fi să adugăm şi Nobelul refuzat de Jean-Paul Sartre, palmaresul s-ar ridica la 15. Criticii literari francezi mai notează în context că, după ce Sartre a refuzat, în 1964, Premiul Nobel, o lungă perioadă de timp literatura franceză a fost pusă oarecum „în carantină“. Eminenţele cenuşii care operau în acei ani în culisele premiului au fost supărate pe Franţa. De unde concluzia că, fără gestul de rebel răsfăţat al lui Sartre, literatura franceză ar fi avut, poate, un număr şi mai mare de astfel de recompense cu răsunet mondial.   […]