Un corp care doare de prea multă viață

Sînt multe, foarte multe oglinzi în cel mai recent film al lui Radu Jude, Inimi cicatrizate. Sînt oglinzi în cabinetul medicului, sînt oglinzi în camerele din sanatoriul de la malul mării, trăsurile pentru bolnavii de turbeculoză osoasă au oglinzi laterale și la fel are și gutiera Isei (Ilinca Hărnuț), cea cu totul țintuită în ghips. Cele mai multe sînt rotunde și deformante – atunci cînd sînt prinse frontal în cadru, ele nu doar adîncesc acest cadru, ci o fac într-un mod aproape grotesc. Iar oglinzile sînt doar una dintre manierele prin care Jude și directorul de imagine Marius Panduru construiesc adîncimi de cadre, în planuri multiple, în compoziții vizuale în general statice și picturale (una trimite la Lecția de anatomie a doctorului Tulp a lui Rembrandt, o alta – la călătoria ecvestră a eroilor din Aferim, în depărtarea asfințitului; toate cadrele, de lungimi și complexitate a compoziției diferite, sînt fixe, planuri medii sau generale, din care diverse detalii, precum țigara din mîna unui personaj, rămîn pe din­afară). Și avînd în vedere felul în care regîndește Radu Jude opera lui M. Blecher, aș spune că această creare constantă de adîncimi e de-a dreptul o metaforă (a relației dintre individual și contextul […]