Un discurs îndrăgostit despre ficţiunea amoroasă
- 29-06-2012
- Nr. 630
-
Adina DINIŢOIU
- Eseistică
- 0 Comentarii
Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă, cartea cea mai recentă a Mihaelei Ursa (teoretician şi critic literar, profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere din Cluj), prezintă din start atuul – irezistibil, în ciuda tuturor scepticismelor, mai vechi şi mai noi – al temei pe care o abordează, şi anume, cu termenul precaut al autoarei, „ficţiunea amoroasă“, literatura despre iubire, literatura erotică. Structurată în două mari părţi (plus o „Introducere“ şi o „Încheiere“), ghidate de punerea în aplicare a două concepte de lucru propuse de autoare – eroticonul, respectiv erotologia –, cartea întreprinde o serie de analize sagace şi pasionate, pe cît de fluide la lectură, pe atît de blindate de referinţe bibliografice şi de distincţii conceptuale, propunînd un corpus de texte din literatura universală ce se constituie, după spusele Mihaelei Ursa, şi într-un soi de bibliotecă personală. Corpusul de texte se întinde astfel de la cele ale Antichităţii greceşti, trecînd prin texte ale Evului Mediu ce dau seamă, de pildă, de iubirea cavalerească ori de iubirea-pasiune din Tristan şi Isolda, prin Renaştere (vezi lectura ficiniană a lui Platon în Renaştere), literatura „de salon“ a secolului al XVII-lea (cazul Principesei de Clèves a lui Madame de La Fayette), literatura […]