Un fenomenolog involuntar. Din nou despre cazul Alexandru Dragomir

De curînd, a avut loc la Budapesta, sub titlul Horizons Beyond Borders, un congres internaţional dedicat fenomenologiei în Europa Centrală şi de Est. S-au discutat figurile marcante, tendinţele specifice şi felurite istorii ale receptării fenomenologiei în blocul estic. Ca atare, evenimentul a fost un bun prilej pentru a repune în discuţie cazul cu totul particular al „fenomenologului“ Alexandru Dragomir.   1. Ideea că numele lui Alexandru Dragomir era cu totul necunoscut în România la moartea sa, în 2002, este fără îndoială o exagerare. Căci, deşi Dragomir nu a mai publicat într-adevăr nimic de la întoarcerea sa forţată din Freiburg, unde începuse în anii 1940 o teză de doctorat la Heidegger, el dobîndise totuşi în ultimii ani de viaţă, îndeosebi din auzite, o reputaţie considerabilă. Aceasta se datora întîi de toate faptului că o mare parte din elita culturală românească a anilor 1980 şi 1990 se găsea în legături personale cu el, ducîndu-i totodată şi în mod public, mai mult sau mai puţin aluziv, vestea. Astfel, chiar Constantin Noica făcea, în prefaţa sa la cea dintîi traducere publicată în română a lui Heidegger – o colecţie a eseurilor sale despre artă, apărută sub titlul Originea operei de artă, ce a atins […]