Un film cu funcţie de ultimatum

  • Recomandă articolul
De ce este foarte bun filmul lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv, se poate descoperi în deplinătate (e o axiomă a textualismului) abia scriindu-i cronica, după o proiecţie de altă calitate decît cea improvizată la Sala „Elvira Popescu“, înainte de trimiterea filmului la Festivalul de la Cannes. I-am spus însă pe loc autorului nu doar că merită includerea în competiţia oficială, ci şi că ar deţine tot atîtea atuuri pentru La Palme d’Or cîte a avut 4, 3, 2 al lui Cristian Mungiu. Ca şoc revelator, ne(mai)sperat pe panta coborîtoare de după 2007, Poliţist, adjectiv nu are alt antecedent pe măsură decît Marfa şi banii al lui Cristi Puiu. Ca radiografiere a unui sistem absurd şi pervers, stă alături de Reconstituirea lui Lucian Pintilie. Iar ca temeritate formativă, trebuie să ieşim din perimetrul naţional şi poate din însăşi epoca în curs, spre a-i găsi echivalenţe.   Mă mir că nu ne prea întrebăm de unde acest titlu ciudat: Poliţist, adjectiv?! Pentru că nu la personajul interpretat de Dragoş Bucur se referă titlul, nu de poliţist ca subiect/substantiv se ocupă filmul. E vorba de adjectivul adecvat mentalităţii instituţionale, sfertodoctismului siderant şi celorlalte însuşiri moştenite de la statul totalitar poliţist. Aripa de geniu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }