Un mizilean care „face diferenta“

„Incepuse lectura din carticica plina cu bijuterii nord-americane, proze scurte, unele realiste, altele deraind spre visuri si inchipuire. Joseph Mitchell“, citim in penultima proza a volumului. Iar ceea ce se spune aici despre carticica nord-americanului Joseph Mitchell este in egala masura valabil si pentru carticica mizileanului Cosmin Manolache… La 31 de ani, autorul, muzeograf la Muzeul Taranului Roman, implicat in proiecte artistice sau antropologice, cum ar fi excelentul volum-dictionar de marturii orale Anii ’80 si bucurestenii), s-a hotarit in sfirsit sa atace si teritoriile prozei. Ale prozei scurte deocamdata, desi textele pot fi privite si ca niste „game“ ale unui viitor romancier aflat in cautarea propriei „ordini interioare“. Personajul lor central este de fapt Mizilul, ironizat de Caragiale si „imortalizat“ de Geo Bogza in cunoscutul (si extraordinarul) reportaj experimental interbelic despre aventura banalului, 175 de minute la Mizil. Un spatiu al derizoriului provincial, un „loc unde nu s-a intimplat nimic“, unde timpul balteste si de unde doresti sa evadezi (fie intr-un Bucuresti cacofonic, mizer si vag boem, in Legiunea Straina sau la minastire). Dar si o trambulina pentru tot felul de expeditii imaginare si de megaviziuni distopice. „Debutantul“ este un prozator matur si subtil, ucenic la scoala etnologica a regretatei […]