Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un Nobel postnaţional
- 22-10-2009
- Nr. 497
-
Paul CERNAT
- Actualitate
- 13 Comentarii
Urmăresc an de an, cu un amestec de fascinaţie şi stupoare, frenezia din media autohtonă despre nevoia unui Nobel românesc pentru literatură. Mulţi sînt de părere că ar trebui să promovăm mai bine imaginea României, că oricum „va să ne vină şi nouă rîndul“ în marele concert al ţărilor înnobilate cu supremul trofeu. Drept pentru care e musai să „accesăm“ şi noi niscai reţete de succes, doar-doar! Ceea ce ignoră însă numeroşii noştri comentatori animaţi de cele mai patriotice intenţii… anexioniste, uneori cu iz propagandistic, este că Nobelul literar nu se (mai) acordă pentru literatura unei ţări şi în nici un caz pentru flatarea orgoliului naţional. Ba el se acordă, în ultima vreme, mai ales pe criterii postnaţionale şi antiestablishment, ca expresie literară a „noului umanism global“. Incomozi sau antipatici pentru publicul larg, cîştigătorii par aleşi spre a preîntîmpina dezlănţuirea encomiasticii localiste (ca la victoriile echipei reprezentative de fotbal), iar premierea lor vizează susţinerea unui anumit model de „scriitor-cetăţean“ şi de intelectual critic, relativ marginal, dar prezent şi vizibil, explorator asiduu al memoriei şi istoriei „umiliţilor şi ofensaţilor vieţii“. Scriitorul-conştiinţă de veghe, neliniştit, angajat în favoarea libertăţii şi a emancipării democratice, nu adeptul abstras al artei pentru artă. O […]
Ţuica creşte între Carpaţi şi cîmpia aridă a ţării cu dealuri şi văi. Acolo, sate minuscule se pitesc între livezi nesfîrşite de pruni. Păduri întregi de pomi, acoperite de un văl albăstrui la sfîrşitul verii, cu crengile înclinate de rod. Alcoolul poartă numele ţinutului cu dealuri şi văi, dar nimeni nu foloseşte numele înscris pe etichetă. La ce bun un nume de marcă cînd în toată ţara nu se găseşte decît această ţuică ?, aşa că oamenii au botezat-o simplu după imaginea de pe etichetă : « Două prune ». Cele două prune cu codiţele unite sunt la fel de cunoscute bărbaţilor precum imaginea Maicii Domnului cu Pruncul femeilor. Se spune că prunele lipite una de alta simbolizează iubirea dintre băutor şi sticla sa. După mine, aceste două prune îngemănate duc cu gîndul mai curînd la fotografiile de nuntă decît la icoane. Ïn nici un tablou religios capul Pruncului nu apare la acelaşi nivel cu cel al Fecioarei. Copilul e în general reprezentat cu fruntea sprijinită pe obrazul Mariei, în vreme ce propriul obraz îi este lipit de gîtul Maicii Sale, iar bărbia pe sînul ei. Pe deasupra, băutorul de ţuică şi sticla sfîrşesc cel mai adesea la fel ca el şi ea de pe fotografiile de nuntă : nu se despart şi se distrug reciproc.
Herta Müler
Heute wär ich mir lieber nicht begegnet, Rowohlt Verlag, 1997. (La convocation, Métailié, 2001).
1. Daca nu e asa de important, de ce va pasa si dvs.? E important simbolic, pentru ca arata in ce directie evolueaza cultura de „elita”.
2. „Calcule oculte”?! Nimic mai putin ocult decit ambitiile manifeste neo-comuniste ale comitetelor pentru Nobelurile de literatura si pace.
3. Nu stiu daca Herta Muller e scriitoare valoroasa. Tot ce se poate. N-am citit-o, ca nu aveam cum. Ce-am spus e ca „valoarea” artistica la nivelului Nobelului, si nu numai, a devenit imposibil de distins de tendinta politica marturisita, implicita sau pur si simplu determinata de „stele”, de circumstante geografic-politice, de nastere si istorie personala.
4. Imi repugna discutia despre cit de „romanca” e Herta Muller. Nu m-am angajat in ea pentru ca e jenanta. Nu face decit sa contribuie la obsesia identitara nationalista a romanilor. Pe de alta parte, multiplele nivele de separare ale Hertei Muller de „Romania”, asa cum a trait-o ea, au fost un factor major al succesului cu Nobelul. Faptul ca premiul a fost dat, de data asta, unei scriitoare care descrie viata intr-o dictatura comunista, spre deosebire de o dictatura „fascista” manipulata de CIA, Marele Capital, si permanent handicapata de cultura occidentala, de colonialismul european si imperialismul nord-american, e incidental–din pacate, si pina la proba contrara.
5.. Ca tot m-ati amestacat cu dl Cernat si i-ati lipit pe frunte eticheta de „conservatorism de pestera”:
a) Se scrie multa proza mare azi, proza care-si are radacinile in „realismul burghez” al sec. XIX–vezi Ian Mc Ewan, si multi altii…
b) Cititi-i pe Adorno si Lukacs, care numai „conservatori de pestera” nu erau.
6. „Verdictul ontologico-politic” apartine atit comunististilor de limuzina de la Stockholm si Oslo, cit si identitarilor romanitatii „verzi”. Se intilnesc pe aceeasi pagina; sunt fete ale aceleiasi monede.
http://www.youtube.com/watch?v=_bVJ6B6PdXU
Ia uitati-va intre timp la ce crede Hertha Muller ca se intampla in lumea culturala romaneasca si cam cum ne priveste ea din exterior.
@Paul Cernat, Botox: Nobelul nu este chiar asa de important, e doar un premiu literar nu inteleg de ce va deranjeaza atat.
Mie simptomatic mi se pare modul in care ii este refuzata Hertei Muller identitatea romaneasca (pe care ea si-o asuma de altfel) si/sau valoarea estetica. Daca recunoastem ca e o scriitoare adevarata, atunci nu e si o scriitoare romanca adevarata (Paul Cernat). Daca nu spunem ca e alogena, atunci „nu a primit Nobelul pt ca e o scriitoare valoroasa” ci din calcule oculte (Botox). Din aceasta dilema nu vrea sa iesim. Dar cele doua tipuri de argument nu au acelasi statut: cel estetic poate fi legitim pentru ca exprima o judecata de valoare. In schimb, cel identitar nu e legitim, pentru ca ascunde de fapt un verdict ontologico-politic. „Scriitoarea romanca Herta Muller nu exista” nu e o judecata empirica, ci are niste presupozitii politice clare: de exemplu, ca „Este sau nu este Ion”, cartea publicata de Herta Muller in romaneste, nu e cu adevarat o carte de literatura. Sau ca singura limba care se vorbeste/scrie in mod legitim pe teritoriul Romaniei este limba romana. Uitam si ca svabeasca lui Herta nu e chiar „germana”. Toate acestea intra in ideologia statului national unitar. Eu am auzit/ citit niste comentarii in spatiu cultural la adresa Hertei Muller care m-au infiorat prin fascismul lor latent si care exprima o xenofobie si o ura clar asumate. Da, stiu, si ce daca, noi ne mandrim cu asta, mai bine suntem xenofobi decat stangisti.
In fine, refuzul de a-i recunoaste Hertei si identitatea romaneasca mai exprima si interesele celor care-si fac micile lor jocuri provinciale in cultura romana si care sunt evident deranjati de „incomoda” Herta.
@PC: Credeam ca am mai renuntat, macar in arta, la conservatorismul de pestera, vad ca nu e cazul. Borges e un scriitor experimental care a facut partedin miscarea de avangarda (ultraism, etc). Ar trebui sa mai stiti ca dupa revolutiile operate de Joyce, Noul Roman si alti experimentalisti, nu se mai poate scrie ca in secolul XIX.
🙂 Am doua comentarii de facut la spusele/scrisele dvs.
1) nu am pus nicaieri in discutie, „oricit de conciliant”, calitatea de poeta valoroasa a Hertei Muller, iar comparatia cu SGB va apartine in exclusivitate. Iertati-ma, dar fantazati la limita calomniei. Eu ma refeream exclusiv la calitatea de poeta-scriitoare de limba romana a HM. Sau insinuati ca Alecu Russo e scriitor francez pentru ca scria ocazional si in franceza?
2) Observ ca fetisizati experimentalismul si „revolutia”/- v. revolutionarea romanului, in cazul lui Claude Simon, chiar atunci cind, v. cazul lui CS si a colegilor sai de „nouveau roman” sau „Nouveau nouveau roman”, „revolutionarea” in speta e doar o fundatura casse tete, bine promovata international, ce-i drept, prin forta „revolutionara” a culturii franceze din anii 60-70. DA, ecuatia actuala a Nobelului ar fi experimentalism multi-culti plus victimnizare plus atitudine „revolutionara” – so what? Nenobelizati ca Borges si LLosa vor fi recititi si peste 100 de ani, iar CS e deja ilizibil, bun pentru a fi intrebuintat de un anume tip de universitari. OK, daca nu va convine, puneti-l in locul lui Simon pe Fo, rezultatul e acelasi. Ramin la ce spuneam – Nobelul este o falsa problema, iar proecuparea noastra nevrotica pentru el arata doar cit de provinciali sintem.
Si inca ceva, pentru cei care sustin, din diverse motive etico-estetice, nobile desigur, ca Herta Muller n-ar fi si romanca:
„Am crescut in tara asta si o tara nu-ti apartine decit prin biografie. Asta e singurul mod just in care poti sa spui “asta este tara mea” : biografia. Iar biografia mea este tot atit de valida ca biografia nu stiu caror securisti care acum fac pe nebunii si care in epoca ceausista au facut ce-au vrut si au distrus vieti.” „Eu vin aici ca straina, mie mi-au furat ceva, am plecat cu un geamantan si ei n-au treaba. Nu li s-a luat nimic, n-au pierdut nimic si nici n-au fost trasi la raspundere pentru nimic. E destul de timpit.”
(By the way, am auzit discutii kulturale in Germania in care HM era considerata romanca, nu nemtoaica)
Si uite ce scrie in encyclopaedia universalis despre HM:
” Esthétique de la résistance, l’œuvre de Herta Müller, qui appartient à la dernière génération des écrivains ROUMAINS de langue allemande, est née dans une situation d’isolement absolu, due à la fois au contexte linguistique exceptionnel et au vide politique et historique.” Interesant, Herta e de fapt trilingva: „À ce propos, elle souligne la situation linguistique tout à fait particulière des écrivains de langue allemande en Roumanie. „La langue de l’écriture, le haut-allemand, coexistait avec le dialecte, le souabe du Banat, et la langue véhiculaire, le roumain”.
Dar stiti foarte bine toate astea. Problema e alta: ca vine alogena si ne amerdeaza cu moralismul si experimentalismul ei. Ba poate se mai prind unii ca geniile noastre neintelese nu sunt decat niste imitatori groaznic de pomposi ai unor Pynchon si Marquez, care nici ei n-o duc prea bine de altfel.
Dle Cernat:
Cred ca sunteti cel mai bun critic literar al nostru (in afara lui Grigurcu…)
Articolul aseaza problema bine, dar nu merge suficient de departe in a explica politizarea galopanta a premiilor Nobel de literatura, pace (o gluma sinistra in ultimile decenii-vezi cazul Arafat) si, mai nou, de economie (vezi Paul Krugman, anti-capitalist). Doar premiile pentru stiintele asa-zis \\\”tari\\\” mai au credibilitate.
Un premiu pentru literatura la scara mondiala e o aberatie. Abia te descurci la nivel local printre talente de aceeasi limba, din acelasi context cultural si istoric, si totusi asa de diferite.
Nobelul literar are pretentii de legitimitate intelectuala, dar e profund idiosincratic estetic si profund politic (ce-i apropie pe Dario Fo si Saramago altceva decit ideologia de stinga??)
Herta Muller a primit Nobelul nu pentru ca e o scriitoare valoroasa, ci pentru ca a satifacut criteriile unor \\\”alteritati\\\” multiple, de grad sporit: minoritate etnica, scriitoare de alta limba decit a \\\”majoritatii\\\” hegemonice, dizidenta si exilata, si al carei ultim volum are ca erou un adolescent homosexual deportat cu familia din Banat in URSS dupa razboi.
Nobelul pentru literatura e o gluma. Imi pare rau ca romanii il vineaza obsedant. Imi pare rau mai ales pentru Cartarescu, care s-a lasat prins in jocul asta murdar.. Nu-mi place proza sa, dar mi-e drag ca om. Daca ar fi fost minoritar etnic, anti-crestin/ateu, anti-Israel si homosexual, probabil ca ar fi avut o sansa…
Dimpotriva, psihanalizabil si vicios e refuzul unor critici/ scriitori romani de a recunoaste in Herta Muller o scriitoare romano-germana. Psihanalizabila e atitudinea „ai nostri sunt mai buni, dar Nobelul se da pe criterii politice”. Nu stiu unde ati vazut dvs ca s-a nationalizat oportunist Nobelul Hertei, dar mi se pare ipocrit sa utilizam un astfel de argument paranoid cand stim amandoi les enjeux.
Dvs sustineti apasat ca „volumul de colaje in limba romana nu face din ea un scriitor roman.” Imi permit sa intreb: pe ce va bazati cand decideti asta? am putea auzi si niste argumente?
Nu am nimic cu d-l SGB, care e probabil un tip autentic cu niste probleme de gramatica, am in schimb ceva cu aiurisanta lipsa de orizont si de criterii a criticilor romani. Mai precis: a sustine, cum o facea d-l Paul Cernat nu demult, ca SGB este „incontestabil un poet adevarat” si a pune in discutie, oricat de conciliant, aceasta calitate cand e vorba de Herta Muller, mi se pare prea mult. SGB e „adevarat”, HM e „adevarata”, ce pot sa zic, e o judecata „beton”.
Claude Simon e unul din scriitorii care au revolutionat romanul contemporan. Sincer, mi-as dori sa se poata spune acelasi lucru despre d-l Cartarescu, un scriitor cu multe reusite, de altfel. Observ la criticii romani o apetenta pentru zonele cele mai joase ale comercialului si o trista incapacitate de a asimila o scriitura experimentala cum este cea a Hertei Muller. Apropo, cine a scris in Romania despre poetul Oskar Pastior? este macar tradus cum ar merita?
Iar faptul ca Mircea Ivanescu este scos in geam invariabil cand e vorba sa demonstram ca avem si noi, nu-i asa, poeti buni, imi produce o bucurie amestecata cu destula, cum sa-i zic… revolta, scarba?
@ F. Balanescu, Pedro Vladnoy, N-am spus nicaieri ca Herta Muller nu este o scriitoare adevarata, puternica si valoroasa. Dimpotriva. Am spus doar ca Nobelul nu e un certificat de excelenta absoluta a valorii literare, nu se acorda IN PRINCIPAL pentru valoarea literara (ci, eventual, pentru asocierea ei cu un anume tip de atitudine). Dramatizarea excesiva din mediile noastre culturale in jurul Nobelului e suspecta, vicioasa si profund psihanalizabila. In al doilea rind, Herta Muller este scriitoare germana, iar a o anexa in contul literaturi romane mi se pare o dovada de oportunism post festum si un abuz. Intr-adevar, meritul ii apartine in exclusivitate, nu e nici al Germaniei, nici al Romaniei, si o onoreaza doar pe Herta Muller. In fine, „rezistenti prin cultura” sint cei care nu s-au opus pe fatza regimului, ca Herta Muller sau Paul Goma. Ei pot fi cel putin la fel de valorosi ca Herta Muller (spre exemplu cei trei Mircea, deja citati -i Mircea Ivanescu, Mircea Horia Simionescu, Mircea Cartarescu). Spuneam ca nu lipsa valorii literare ne descalifica in cursa pentru Nobel, ci lipsa acelei corespondente dintre valoarea literara, autenticitatea atitudinii „opozitioniste” la adresa unui Sistem opresiv si promovarea internationala. Scurt spus, Nobelul Hertei Muller arata, in primul rind, superioritatea ei etica, nu cea estetica, fatza de scriitorul si intelectualul roman „standard”.
🙂 poate ca din punctul dvs. de vedere Claude Simon e mai bun decit Mircea Cartarescu. Nu sint de aceeasi parere, dar va respect optiunea… Problema pe care o aveti cu SGB va priveste.
Cit despre faptul ca HM „n-ar fi scriitoare” pt. ca n-ar fi compus decit colaje – afirmatia va apartine in intregime. Eu n-am spus/scris asa ceva. Am spus doar ca volumul de colaje in limba romana nu face din ea un scriitor roman si, in orica caz, nu un scriitor care sa poata fi revenicat ca nobelizat roman.
Voiam sa spun doar ca nationalizarea encomiastica a Hertei Muller imi repugna. Si sint convins ca ii repugna si distinsei nobelizate.
Stimate domnule Cernat,
Unii dintre noi, nescriitori, degusta si literatura si, ca sa zic asa, ceea ce se numeste, simtul cetatenesc – sira spinarii, care n-ar trebui indoita cind se comite arta… Textul Dvs. este elegant, echilibrat, dar nu atit de „impartial” incit sa nu se citeasca si ce nu spuneti (ceea ce tot aud/citesc): ca H.M. nu este o scriitoare adevarata… Am mai auzit asta si despre altii, scriitori de limba romana. Cred ca problema nu este cu literatura. Ea este sau nu (de calitate). Dar este. In dilema, ca sa spun cumva, sunt criticii. Ei fac echilibristica pe cratima dintre est-etic. M-ati facut curioasa si pe mine: chiar, la care dintre \”rezistenti\” v-ati gindit? Este foarte interesant ca de cind cu Nobelul asta iar au crescut baricade efemere printre scriitorii si criticii romani. A se vedea editorialul lui Nicolae Manolescu (extrem de umoral) din Romlit. Ca-ti vine sa te intrebi, ca Paul Goma: ce faceau scriitorii si criticii pe vremea cind rezistau-prin-cultura? Ce sa faca… scriau carti – la vedere -, autocenzurate, si se gindeau la marire… lasau usi deschise peste tot… ca nu se stie niciodata.
Cum noi,romanii,sintem experti in datul cu parerea,nici criticii de la noi nu sint scutiti de acest sindrom.E meritul exclusiv al Hertei Muller obtinerea Premiului Nobel,iar acest fapt,in loc sa ne onoreze,macar prin ricoseu,provoaca adevarate competitii in datul cu parerea.
Iar asta depaseste imaginatia:
„Nu cred că ar trebui recuperată ca scriitoare română … fie şi pentru că nu a scris niciodată în româneşte. Cel mult a compus colaje în limba română”
Inteleg ca unii pot aprecia chiciurile grandilocvente, e o chestiune de gust. Dar a sustine ca X nu e scriitor (roman sau patgonez, nu conteaza) pt ca n-a compus „decat” colaje e incredibil. Daca ar fi „compus” numai „Este sau nu este Ion” HM n-ar fi fost scriitoare? Iar B Gysin, W Burroughs, O Pastior au fost scriitori sau sculeri matriteri?
Cum poti moncher sa sustii asemenea enormitati: Literar vorbind ,„rezistenţii prin cultură“, \\\”pot fi peste nivelul Hertei Müller, ca atitudine însă – nu\\\”?
\\\”Mircea Cărtărescu e superior literar lui, să zicem, Claude Simon\\\”
Devii din ce in ce mai amuzant: il lauzi pe SGB dar o iei de sus pe Herta Muller, care ar \\\”putea\\\” fi \\\”inferioara literar\\\” \\\”rezistentilor prin cultura\\\”. Te rog, uimeste-ma, la cine te-ai gandit?