Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un om, un grup, o şcoală
- 10-04-2014
- Nr. 718
-
Mircea MARTIN
- In memoriam
- 2 Comentarii
Un om dăruit şi darnic din toată fibra trupului şi a sufletului său a fost Andrei Bodiu, răpit, în plină putere creatoare, de o moarte inconceptibil de nedreaptă. Durerea mea, durerea noastră nu încape în cuvintele puţine şi sărace pe care, totuşi, se cuvine să le rostim spre a spune şi altora cine a fost prietenul nostru şi ce a însemnat pentru noi. Măcar în asemenea momente tragice să încercăm să închegăm o comuniune spirituală pe care, altfel, întreprindem aproape tot ce depinde de noi ca s-o destrămăm. Andrei Bodiu a ţinut la comunitatea din care făcea parte, fie aceasta „grupul de la Braşov“, Universitatea „Transilvania“, Uniunea Scriitorilor sau acadèmia umanistă autohtonă; a crezut în rosturile instituţiilor pe care le-a condus sau reprezentat, s-a devotat unor intense activităţi care vizau binele altora, iar pe al său numai ca parte a acestui bine colectiv. Într-o perioadă caracterizată printr-un atroce individualism, de la care intelectualii – nici măcar sau mai ales cei tineri – nu făceau excepţie, el a ales să-şi asume roluri de mediator, de animator, de organizator, utilizîndu-şi inteligenţa, spiritul de echilibru, seriozitatea spre a crea un cadru propice de afirmare şi de emulaţie a valorilor. Nu şi-a folosit funcţiile […]
Tot duminica mi s-a intamplat ceva care m-a facut sa inteleg naravul unora – cum sunt cei de prin scolile unde ziceti ca si dv.predati – de a se aduna in Fratii. Anul trecut, inainte de plecarea lui Alexandru Musina, mi se intamplase ca nu mai stiam ce rosturi ma tin in locurile pe care le strabat, precum odinioara un profesor, „dis-de dimineata – de bon matin…”. La inceputul lui aprilie am primit un al doilea raspuns despre ce luam si ce lasam la plecarea din lumea asta. Si despre misiunea profesorului. Andrei Bodiu nu mi-a fost profesor; alte fire ma leaga de el si prin alte mecanisme ii inteleg pamanteasca stingere care mi-a adus lacrimile in ochi. Citesc: „le povestesc studentilor mei de pe toate continentele…” si ma gandesc la sansa pe care o aveti, ca pe fiecare continent sa existe o clipa care salveaza un suflet gratie alegerii pe care ati facut-o dupa absolvirea liceului. Daca s-ar gandi cineva sa infiinteze o Fratie a celor care sunt legati prin loc, profesori sau colegi, as…aplica [:)] si eu. Pana una, alta, imi doresc sa obtin un premiu cat de mic, pe care sa-l ofer unei Asociatii. Va doresc bine si sa va fie strainatatea usoara, de sarbatori si in tot timpul.
Foarte adevarat! Am fost una dintre cei care au mers anti-curent – am intrat si la Brasov si la Cluj, la ultima cu bursa, dar am ales Brasovul. Profesoara mea din liceu a fost foarte dezamagita, dar asta a fost cam singura pierdere pe care am „suferit-o”. Am avut niste ani de facultate minunati si liberi si am avut parte de o atmosfera intelectuala in adevaratul sens al cuvantului. Poate cladirile cadeau pe noi uneori, dar apropierea de profesori si legatura stransa dintre noi, faptul ca puteam sa fim incisivi si critici fara sa fim taxati, ca am fost incurajati sa gandim liber si sa scriem critica literara si literatura, a fost mai important decat orice altceva. Acum predau engleza la o universitate americana si le povestesc uneori studentilor mei de pe toate continentele despre anii de facultate, le explic de ce pentru mine conteaza atat de mult sa inteleg cum si ce gandesc – cineva, candva, a avut grija si de mine la fel. Nu am sa uit niciodata cursurile de scriere creatoare ale lui Alexandru Musina, cursurile de istoria literaturii si colocviile la care am mers cu Andrei Bodiu si cursurile de teoria literaturii ale lui Gheorghe Craciun. Poate ca au plecat fizic dintre noi, dar nu vor pleca niciodata din amintirile celor care le-au fost studenti.