Un pledant al literaturii române

Dumitru Ţepeneag s-a impus ca prozator atît în spaţiul românesc, cît şi în cel de limbă franceză. Iniţiator, alături de Leonid Dimov, al grupării onirice – din care fac parte şi Virgil Mazilescu, Vintilă Ivănceanu, Daniel Turcea, Sorin Titel, Emil Brumaru ş.a. – debutează editorial în 1966 cu un volum de povestiri intitulat Exerciţii. Publică un an mai tîrziu încă un volum de proză scurtă, Frig, urmat în 1972 de un altul,Aşteptare, retras din librării la doar cîteva zile de la apariţie. Exilat la Paris după Tezele din Iulie, i se retrage cetăţenia română în 1975, prin decret prezidenţial, devenind personna non grata în România comunistă. Pînă după 1990 nu va mai publica nici un volum în limba română. La Paris desfăşoară o intensă activitate literară, devenind unul dintre membrii marcanţi ai diasporei româneşti. Îi apar în limba franceză mai multe cărţi, între care Arpièges (1973; traducerea în franceză a romanului Zadarnică e arta fugii), Les noces nécessaires (1977), Le mot sablier (1984), Roman de gare (1985). Între cărţile de referinţă publicate de autor în ultimele două decenii, un loc aparte îl ocupă Hotel Europa (1996), Pont des Arts (1998) şi Maramureş (2001), romane ce compun trilogia unei tranziţii româneşti […]