Un roman mistic şi iniţiatic

Debutat ca poet, Cosmin Perţa (n. 1982) a trecut la proză odată cu micul roman fantasy Întîmplări la marginea lumii (2007), urmat de volumele Două povestiri (2010), Teofil şi Cîinele de lemn (2012), Vizita (2013) şi – apărut de curînd – romanul În urmă nu mai e nimic (2015), despre care va fi vorba în rîndurile de faţă. De fapt, trebuie spus că proza pe care o scrie Cosmin Perţa – calificată de autor cînd „poem“, cînd „roman“, cînd „povestire“ – este un tip de text hibrid, cu accente poematice (şi, în volumele anterioare, fantasy şi fantastice), marcat de satira politico-socială, dar şi cu evidente inflexiuni mistic-religioase, o proză situată în descendenţa prozei central-europene şi mai ales ruseşti („Gogol, Cehov, Harms“ (şi Bulgakov, adaug eu) – notează personajul-narator din În urmă nu mai e nimic, dar şi „Buzzati, Cortázar“). Această descendenţă literară – la care se adaugă şi o anumită nostalgie rurală/ inadap tare la spaţiul citadin – îl plasează pe Cosmin Perţa într-o zonă mai aparte a prozei noastre tinere, influenţate, de regulă, de literatura occidentală (mai ales americană) şi orientate către spaţiul citadin.   Ce aduce nou acest roman, În urmă nu mai e nimic (Polirom, 2015), este […]