Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un scriitor total: Marin Mincu
- 10-12-2009
- Nr. 504
-
Bogdan CREȚU
- In memoriam
- 5 Comentarii
Cînd încerc să scriu acest articol, nu reuşesc încă să rumeg vestea năpraznică: Marin Mincu nu mai este. Încerc să fiu cît mai sobru şi să mă păstrez obiectiv. Altfel nu i-ar fi plăcut, oricum… De fapt, nu am să afirm decît lucruri pe care le-am tot scris, într-o formă sau alta, de-a lungul timpului. Am avut marele noroc să mă număr, în ultimii ani, printre apropiaţii săi. Pot spune că Marin Mincu era departe de imaginea pe care frustraţii săi inamici i-o confecţionaseră: era un generos cum rar am întîlnit, un om tandru, cu umor şi autoironie, de o verticalitate pe care am admirat-o mereu, de o nobleţe înnăscută. Era la curent cu tot ce mişcă în literatura contemporană; avea o putere de muncă ieşită din comun: cînd se urnea, nimic, dar nimic nu îl putea opri. Aşa se şi explică opera vastă pe care a reuşit să o scrie. Marin Mincu nu era un resentimentar. L-am cunoscut bine şi pot depune mărturie: era mai degrabă uşor de rănit şi se simţea, adesea, nedreptăţit. Ceea ce, la o adică, a şi fost. Onest cu sine însuşi, dar şi sigur de propria valoare, şi-a afirmat mereu apăsat punctul de […]
Mincu avea in mod sigur iesirile lui tocmai pentru ca depista cu acuitate mediocritatea. In special la studentii sai, mai ales studentele ( destinul unor profesoare marunte dar doar atat) la care mereu dorea sa observe ce le poate mintea! Dar ele luand-o mereu ca pe o jignire, nu au rezistat si imediat l-au denigrat. Lui Mincu trebuia macar sa-i raspunzi cu aceeasi moneda strict pe domeniu, trebuia sa stii sa-l inciti, daca nu faceai asta erai egal cu zero, Cei care nu au rezistat provocarilor lui l-au urat, dand exemple precum misoginism, impolitete si ce mai enumerai acolo. Era incomod pentru ca era exigent cu sine si restul. Ii placea sa depaseasca limita, era modalitatea sa de a cunoaste. Unii nu au avut antenele necesare pentru el de aceea nici nu s-au putut apropia, cred ca din teama… de fapt ei au o imagine falsa despre el. Cei care i-au fost aproape il cunosc precum il cunosteam si eu si asa cu il descrie si Bogdan mai sus. Imi pare rau daca ai avut nesansa de a nu-l cunoaste cu adevarat. Numai tu stii de esti resentimentara…
Niciodata creatorii inzestrati,de calibrul lui M.M.,nu vor fi imbratisati fara rezerve de confratii lor contemporani.
Cu cat timpul se va asterne mai abitir peste moartea lor,cu atat opera si memoria acestora vor fi mai pregnante si tulburatoare.
Asa este, inchipuitii universitari pe care marele Mincu i-a adus la Constanta, le-a dat doctorate rotunde, i-au mancat si ei zilele. A murit un mare OM. Raman de coliva pitifelnicii universitari din curtea si urbea lui Ovidiu… Dumnezeu sa le dea pe cat de bine au facut. Nici mai mult, dar nici mai putin.
Despre cei plecati numai de bine. Altfel, ar fi destule lucruri de spus despre omul Mincu si delicatetea acestuia: precum misoginismul, impolitetea, paranoia ultimilor ani din viata, conflictele cu toata lumea literara, si bucuresteana, si constanteana, altercatiile violente cu lovituri impartite la Facultatea de la Constanta.
Istoria literaturii nu va retine si caracterul persoanei, ci numai opera, iar autorul articolului poate ramane cu imaginea falsa despre M.M. Ceilalti, nu.
De mortuis…