Universul credinţei mele

Alle guten dinge sind drei, zice neamţul. Şi românul ştie că ce spune şi ce face neamţul e lucru cu temei. Aşa şi eu. Am scris despre ceea ce se întîmplă în Televiziunea Română, pînă acum, în două rînduri (AICI si AICI). Am făcut-o la începutul cutremurului pe care „implementatorii reformei“ şi „evaluatorii de personal“ l-au numit „selecţie“, apoi pe parcursul acestui proces şi, se cuvine ca acum, la finalul acestui exerciţiu arbitrar de autoritate, să aştern pe hîrtie şi concluziile unui „neselecţionat“. Am vrut să intitulez articolul „Izgonirea din Rai“, dar, dincolo de patetismul inadecvat şi de hiperbola nepotrivită, nici nu ştiu dacă, nu cumva, am ales să fiu alungată, de fapt, dintr-un iad poleit cu lumini crude şi reci, care s-a substituit tenace şi consecvent acelui spaţiu pe care îl numeam Televiziunea Română. Desigur, nu ar fi putut să o facă altfel decît folosindu-se de tăcerea complice, de teama zilei de mîine, de grija avertismentelor media în legătură cu indicii unei economii în prăbuşire, de acceptarea fatalistă în numele unei rezistenţe ulterioare, de frica de a nu rămîne singur în lipsa unei culturi temeinice a solidarităţii, a celor din interior. De altfel, fibra noastră intimă, programată atavic să […]