Universul posibilităţilor noastre ca oameni şi opere
Mircea Martin - Dicţiunea ideilor
- 10-11-2010
- Nr. 550
-
Şerban AXINTE
- CRITICĂ LITERARĂ
- 0 Comentarii
Ceea ce afirma Mircea Martin în cunoscutul său volum Singura critică din 1986, anume că operele moderne îşi conţin, de regulă, critica, e un nucleu teoretic ce iradiază şi asupra propriilor sale scrieri. Mircea Martin, Dicţiunea ideilor, ediţia a II-a, Editura All, Bucureşti, 2010, 264 p. Clarificarea conceptuală continuă Există o componentă a discursului lui Mircea Martin ce-şi conţine critica. Şi asta nu doar pentru că genul practicat este prevăzut de la natură cu reguli de utilizare, ci, mai ales, pentru că, demersul lui Mircea Martin este unul al clarificării conceptuale continue. Iar clarificarea, spre a se dovedi justă, validă, presupune şi o regîndire a raporturilor dintre instanţa care observă un anumit domeniu şi obiectul observat. Astfel, devine necesar ca acela ce emite judecăţi de valoare să se situeze simultan înlăuntrul, dar şi în afara obiectului, prin experimentarea unei distanţări ce stimulează generalitatea. Iar această dublă situare se regăseşte într-un raport de reciprocă determinare cu ceea ce Mircea Martin consideră a fi dicţiunea ideilor. Reeditarea, după 30 de ani, a volumului intitulat astfel este o dovadă a valabilităţii şi a pregnanţei unuia dintre cele mai performative concepte din critica românească postbelică. La un prim nivel al clarificării progresive şi […]